Luchi Georgescu lansează mezelurile economice pentru că "aşa cere piaţa"

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 09 iulie 2013 17503 afişări

Deşi Meda a înregistrat anul trecut o profitabilitate de circa 20.000 de euro la o cifră de afaceri de peste 27 de milioane de euro, compania investeşte în 2013 1,35 milioane de euro. Ca urmare, cifra de afaceri a companiei ar urma să crească cu 5%, depăşind 28,5 milioane de euro.

Luchi Georgescu lansează mezelurile economice pentru că "aşa cere piaţa"

CONTEXTUL: Piaţa cărnii şi a preparatelor de carne scade de la an la an, iar costurile materiilor prime pot creşte brusc. Consumatorii fie cumpără cantităţi mai mici de mezeluri, fie se îndreaptă către segmente de preţ inferioare.

DECIZIA: Producătorul de mezeluri Meda a ales să lanseze gama de produse 1 Mai, poziţionate în segmentul economic, pentru că „aşa a cerut piaţa", explică reprezentanţii companiei. În plus, în 2013 compania investeşte 1,5 milioane de euro în echipamente de producţie şi modernizarea identităţii vizuale. Tot anul acesta, Meda a lansat sub marca omonimă trei noi produse, salamurile Vienez, Tirolez şi Fermierul, în portofoliul companiei fiind acum aproape 100 de produse.

EFECTELE: Compania estimează o cifră de afaceri de 28,5 milioane de euro pentru 2013, cu 5% mai mult faţă de anul trecut. Gama de produse 1 Mai ar urma să reprezinte 8-10% până la finalul lui 2013.


"AM ÎNCERCAT SĂ FACEM O MODERNIZARE A MĂRCII MEDA ŞI AM LANSAT PRODUSE ECONOMICE, SUB NUMELE 1 MAI", indică Luchi Georgescu, antreprenoarea de 56 de ani care a clădit afacerea Meda pe parcursul ultimilor 15 ani principalele decizii din acest an. Georgescu este cunoscută în mediul de afaceri şi pentru compania Vincon, unul dintre cei mai mari producători de vinuri de pe piaţa locală.

Ea spune că decizia de a lansa produse în gama economică de preţ a venit ca urmare a cererii pe care au identificat-o în piaţă. Mezelurile din această gamă ţintesc mai cu seamă bărbaţii cu venituri relativ reduse, care muncesc fizic şi au nevoie de un aport caloric ridicat; spre finalul anului, vânzările gamei 1 Mai ar putea ajunge la 8-10% din cifra de afaceri a companiei.

Spre comparaţie, gama de produse Meda se adresează cu precădere femeilor din mediul urban, care au venituri cel puţin medii şi copii. Meda îşi vinde produsele şi peste hotare, dar doar în zonele unde există comunităţi de români, iar exportul nu depăşeste 10% din cifra de afaceri a companiei.

IN 2013, 400.000 DE EURO AU FOST CHELTUIŢI DE COMPANIE PENTRU ECHIPAMENTE NOI DE AMBALARE ŞI VIDARE, iar investiţiile de acest fel nu sunt neobişnuite, declară Georgescu, pentru că utilajele se uzează fizic şi moral. Alţi 800.000 de euro au fost destinaţi procesului de modernizare a identităţii vizuale, în urma acestui proces marca Meda devenind umbrela pentru produsele din categoria premium şi mediu, sub marca 1 Mai regăsindu-se mezelurile din segmentul economic.

Trei noi sortimente de produse au fost lansate anul acesta – salamurile Vienez, Tirolez şi Fermierul. Piaţa însă, subliniază reprezentanţii firmei, nu dă niciun semnal de optimism. „2013 este un an şi mai greu decât cei care au trecut pentru că piaţa s-a constractat, băncile acordă bani din ce în ce mai greu din cauză că marii asiguratori reduc limitele de asigurare pentru producătorii din România„, punctează Georgescu.

Tot ea explică şi că 2012 a fost un an dificil, din pricina scumpirii abrupte a preţurilor la materii prime. „În septembrie-octombrie am avut creşteri de până la 60% a costurilor pentru unele piese din carne, membrane şi slănină„. Lucru care s-a tradus în reducerea drastică a profitabilităţii.

Pentru cumpărarea cărnii de porc Meda a plătit cu un milion de euro mai mult decât bugetase, iar pentru membrane cu jumătate de milion în plus. „În aceste condiţii, supravieţuirea este o performanţă„, spune Georgescu. Cu toate acestea, în primele trei luni ale anului, profitabilitatea afacerii a crescut cu 300% faţă de perioada similară a anului trecut, conform reprezentanţilor companiei.

IN PLUS, MEDA A INVESTIT ŞI 150.000 DE EURO PENTRU DESCHIDEREA UNUI CENTRU REGIONAL LA BACĂU, DISTRIBUŢIA DIRECTĂ FIIND FĂCUTĂ PRIN DEPOZITE PROPRII SITUATE ÎN BUCUREŞTI (TREI SPAŢII), Craiova, Arad, Turda şi Bacău. Compania cu 475 de angajaţi are o capacitate de producţie de 12.000 de tone pe an, iar de la începutul afacerii până acum valoarea totală a investiţiilor a ajuns la 20 de milioane de euro.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Citeşte pe comedymall.ro

/special/luchi-georgescu-lanseaza-mezelurile-economice-pentru-ca-asa-cere-piata-11111126
11111126
comments powered by Disqus
Povestea celui mai mare proprietar român de malluri şi a celei mai de succes poveşti din imobiliarele româneşti Povestea celui mai mare proprietar român de malluri şi a celei mai de succes poveşti din imobiliarele româneşti

Cea mai de succes poveste din imobiliarele româneşti a început în Iaşi, în urmă cu 20 de ani, odată cu deschiderea primului centru comercial din afara Bucureştiului şi a celui de al doilea mall al ţării.

vezi continuarea
ZF.ro
SURPRIZĂ: Cu cât cresc pensiile. Veşti bune pentru milioane de români SURPRIZĂ: Cu cât cresc pensiile. Veşti bune pentru milioane de români
ULTIMĂ ORĂ. Schimbare fulger de la ţara în care trăiesc 500.000 de români. Toate regulile au fost schimbate
Mediafax
„Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut „Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut
Economiile se prăbuşesc în pandamie, dar cei 4 giganţi din tech au înregistrat un profit de 28 de miliarde de dolari
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării
COMENTARIU Valeriu Şuhan Pe bune ? Nu-mi da vestea asta...

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.