Jaron Lanier este unul dintre eroii mei in lumea tehnologiei. Nu neaparat pentru ca el a inventat termenul de "realitate virtuala", precum si cateva dintre tehnologiile esentiale care s-o faca posibila. Nici pentru ca este un mare muzician, manuind o multime de instrumente vechi sau moderne alaturi de Ornette Coleman, Stanley Jordan si altii de acelasi calibru. Nici pentru ca a devenit fabulos de bogat, iar apoi a pierdut tot. Nici pentru ca poarta parul pana la brau si nici macar pentru ca suntem de aceeasi varsta. Ci pentru ideile lui - adesea critice - cu privire la implicatiile tehnologiei in societate si in viata noastra. O parte dintre ele s-au adunat intr-o carte aparuta de curand ("You Are Not a Gadget: A Manifesto"), altele sunt raspandite in numeroase eseuri, articole, interviuri sau in conferinte si dezbateri.

Desi foarte diverse, ideile lui Lanier au un numitor comun: singura inteligenta acceptabila este cea individuala. Nu intamplator, este un dusman declarat al notiunii de "inteligenta artificiala" (nu insa si al tehnologiilor care se dezvolta sub aceasta titulatura). In opinia lui Lanier, interfata dintre om si computer care se pretinde inteligenta este alienanta pentru utilizator, deoarece acesta va tinde sa se coboare la nivelul impus de interfata, in dauna propriei personalitati. Desi Lanier a argumentat mai intai aceasta idee intr-un articol care se referea la un anume tip de interfata (agenti autonomi), ea este apoi reluata si aplicata asupra oricarui raport dintre om si masina. In cartea pe care am amintit-o, Lanier critica si ideea realizarii unor "filtre inteligente" care sa ne puna la adapost de abundenta de informatie cu care suntem bombardati, selectand pentru noi informatia cea mai buna.

In spiritul aceleiasi idei, Lanier respinge orice forma de "inteligenta colectiva" si, in consecinta, este un critic al metodelor practicate de ceea ce se cheama Web 2.0, iar eseul sau pe aceasta tema - "Maoismul digital" - a starnit numeroase controverse. Ideea centrala este ca internetul devine anti-intelectual, deoarece colectivismul indus de Web 2.0 ucide vocea individuala. Devine tot mai descurajant pentru cineva sa abordeze un subiect in profunzime, deoarece oamenii tind sa citeasca doar ceea ce le furnizeaza motoarele de cautare (rezultatele acestora se bazeaza in principal pe popularitate, deci tot pe "inteligenta colectiva"), iar acestea conduc tot mai adesea catre Wikipedia, care este efigia colectivismului digital.

Oamenii confera in mod eronat autoritate opiniilor sau informatiilor care sunt impartasite de multime, iar creativitatea individuala este afectata. De altfel, Lanier este critic si in privinta sistemului de operare Linux, o alta opera colectiva de succes, dar care nu aduce nimic nou, ci doar reitereaza o tehnologie a anilor '70, in speta sistemul Unix. Pe de alta parte, pentru a iesi in evidenta in contextul dominat de colectivism al noului web, multi recurg la stridente si devin in mod artificial caustici sau agresivi. Un efect imediat il putem gasi in comentariile la diferite articole (in general de opinie) din multe ziare, in care orice voce pertinenta se pierde in multimea de aberatii sau chiar insulte. In opinia lui Lanier, o parte din vina revine si tehnologiei (in particular software-ul), care starneste, uneori involuntar, spiritul de turma, de unde apoi se nasc partizanate ireconciliabile sau productii mediocre care intra in mainstream, fiind sustinute de multime.

Exista vreo solutie? Lanier schiteaza cateva intr-un interviu in The Observer, dintre care una poate parea chiar extravaganta. Cel mai eficient filtru este banul, iar internetul a ajuns in faza in care se poate constitui intr-un sistem universal de micro-plati: fiecare plateste o suma infima ("a half penny") de fiecare data cand acceseaza o informatie. In schimb, cineva care contribuie cu un comentariu la un articol dintr-o publicatie sau publica un articol intr-un blog sau posteaza o poza sau clip video poate sa capete o suma mai consistenta (de pilda 50 de dolari). In felul acesta utilizatorul simte ca devine cetatean al web-ului, parte a unui contract social, si in consecinta este probabil ca se va comporta altfel. Probabil ca si discernamantul individual ar fi incurajat astfel.

Am gresit cand intr-un articol mai vechi l-am considerat pe Jaron Lanier un pesimist. Se declara un entuziast sustinator al web-ului si un tehno-optimist convins. Uneori inclinat spre utopie, cred eu, dar in orice caz lucid.