Se pare că senatorii americani se pricep grozav la rebus, pentru că altfel este greu de imaginat cum au reuşit să scornească un nume de proiect legislativ precum "Preventing Real Online Threats to Economic Creativity and Theft of Intellectual Property", care se abreviază extrem de sugestiv: PROTECT IP. În schimb, cei din Congres au renunţat la chestiunile stilistice, iar proiectul lor are un nume mult mai direct - Stop Online Privacy Act - şi cu o abreviere anostă: SOPA. Scuze pentru abuzul de engleză, însă va trebui probabil să ne obişnuim cu aceste abrevieri, deoarece în spatele lor se află o ameninţare directă la libertatea internetului şi chiar un atentat prostesc la principiile sale de funcţionare.

Iarăşi trebuie să fac cuvenita precizare: sunt pentru protejarea proprietăţii intelectuale, fie şi doar pentru că îmi câştig existenţa de pe urma ei. Sunt proiectant de software, iar programele sunt considerate opere de creaţie (chiar sunt) şi se bucură de protecţie legală, prin copyright şi (din păcate) brevete. Pe de altă parte, am trăit suficienţi ani sub un regim în care libertatea cuvântului era garantată prin constituţie şi legi, dar libertatea celui ce rostea sau scria cuvântul n-o putea garanta nimeni. Teoretic, n-ar trebui să existe nicio contradicţie între protejarea proprietăţii intelectuale şi libertatea de expresie, pentru că (dacă privim istoric) tocmai apariţia dreptului de autor a adus creatorilor posibilitatea să câştige bani de pe urma operei lor şi astfel să devină mai puţin dependenţi de sponsori, adică implicit mai liberi.

Însă teoria cea frumoasă nu prea are nimic de-a face cu practica, iar bănuiala mea este că divorţul dintre principiile onorabile (precum Primul Amendament al constituţiei americane) şi practica cenzurii pentru care noile proiecte legislative pregătesc terenul are câteva motive consistente. Unul este că lobby-ul industriei de divertisment americane (generic vorbind: Hollywood) a costat anul acesta 91,8 milioane de dolari, în vreme ce companiile de IT şi new media au cheltuit doar 91,5 milioane de dolari. Diferenţa este minusculă, dar balanţa o vor înclina politicienii - adică cei cărora amintirea episodului Wikileaks le provoacă în continuare coşmaruri, în vreme ce Hollywoodul le-a fost întotdeauna un aliat credincios, care merită răsplătit. Dacă vor vota în baza acestei simpatii, s-ar putea ca lucrurile să evolueze într-o direcţie pe care nu cred că şi-o doresc.

Foarte pe scurt, SOPA vrea să combată pirateria adoptând metode inspirate de practica unor ţări precum Iranul şi China, care instituie "liste negre" prin anihilarea unor situri web sau servicii internet prin intermediul manipulării serviciului DNS (Domain Name System). DNS este un sistem ierarhic şi distribuit care asigură translatarea între nume de domenii (precum www.google.ro) şi adrese internet numerice (IP) fără nicio semnificaţie pentru utilizator. Odată ce această echivalenţă este ruptă, domeniul în cauză dispare practic din internet. Uneori, chiar în ţări democratice, procedeul poate fi justificat, când este vorba de resurse care furnizează conţinut interzis (pornografie infantilă, propagandă extremistă etc.). Numai că aceste acţiuni urmează o hotărâre a justiţiei, în vreme ce SOPA prevede că o resursă din internet poate fi trecută într-o listă neagră în baza unei simple bănuieli conform căreia acolo se găseşte în mod ilicit conţinut sub copyright (sau alte forme de protecţie a proprietăţii intelectuale). Şi dacă aceasta nu este de ajuns, un deţinător de drepturi care presupune că o porţiune dintr-un site (fie şi doar o singură pagină) îi încalcă drepturile poate trimite o înştiinţare sistemelor de plată (Visa, Mastercard, PayPal etc.) şi furnizorilor de publicitate, care în termen de cinci zile trebuie să lase presupusul vinovat fără susţinere financiară, chiar dacă nu există o hotărâre judecătorească sau dacă serviciul se află sub protecţia unor aşa-numite "porturi sigure" (instituite prin DMCA - Digital Millenium Copyright Act). Principul seamănă cu cel din banc: întâi taie şi pe urmă numără.

Deşi declarativ acest sistem are în vedere pedepsirea celor care vizează furtul proprietăţii Statelor Unite, în realitate companiile americane vor fi cele mai lovite, iar pierderile ar putea să fie uriaşe. Pe de altă parte, specialiştii avertizează că "deranjarea" sistemului DNS - care se află la baza edificiului numit internet - ar putea avea efect de bumerang, deoarece inevitabil vor apărea sisteme paralele şi se va instaura haosul. Putem doar spera că raţiunea va triumfa, pentru că internetul este global şi efectele unei hotărâri greşite le vom resimţi cu toţii.