In Spania există între 700.000 şi un milion de locuinţe nevândute, iar ipotecile însumează peste 200 de miliarde de euro. Valorile sunt de speriat, pentru comparaţie trebuie spus că americanii au numai 145.000 de case nevândute. Aşa că Madridul a început să aplice o strategie aparte - cumpărarea unei case împlică automat documente de rezidenţă, ceva de neimaginat până mai ieri.

Publicaţia de unde am luat datele prezintă şi alte ţări care aplică principiul "buy a house, get a visa". Este vorba de Portugalia, de Irlanda, ba chiar şi de vecinii unguri, unde rezidenţa "costă" 250.000 de euro în bonduri guvernamentale. Am scris de ideea "buy a house" anul trecut, susţinută fiind de economişti de soi, de calibrul lui Thomas Friedman, Tyler Cowen sau Matt Yglesias. Este o modalitate de a obţine ceva finanţări, plus intrarea în economia locală a unor persoane cu bani şi cu ceva capabilităţi, pentru că nu oricine dispune de 150.000 şi 500.000 de euro; plus că în chestiune sunt implicate şi nişte competenţe.

Este acesta un model de gândire pe care mi-ar plăcea să-l regăsesc şi la noi - e fata morgana. Pentru că la final de campanie societatea românească în ansamblu a rămas agăţată într-o retorică găunoasă şi fără rost: policieni şi lideri de opinie bat câmpii despre "crearea de locuri de muncă" şi "reduceri de taxe". Politicienii, pe bună dreptate, sunt criticaţi că au renunţat la orice ambiţii economice şi sunt şi se lasă manevraţi de FMI. Oamenii de afaceri nu pot depăşi paradigma scăderilor da taxe - iarăşi corect, pentru că - PwC dixit - vecinii bulgari iau 28% din venituri, în timp ce românii peste 44%, şi acesta este un handicap major pentru noi.

Dar marea greşeală este de viziune. Slujbele nu apar din neant, ele sunt iscate din inteligenţă, şcoală, bani, ambiţie, mediu deschis, prielnic - o sumă de valori care nu sunt la îndemâna oricui. {i nu slujbele sunt importante, ci valoarea pe care o creează oamenii. Avem aici un camion mare - sunt chiar oamenii. Schimbarea sensului de mers înseamnă să-i faci să gândească cu minţile lor şi să înţeleagă că secvenţa la care se raportează este greşită. Nu este vorba de elementarul "muncesc - iau bani - cheltuiesc" sau de mai elaboratul "am o idee - cineva mă finanţează - dezvolt o afacere - câştig bani - cheltuiesc", ci de ceva şi mai elaborat, crearea de valoare.

Exemplul disputelor asupra bine cunoscutului iPhone este elocvent. Paul Krugman îi critica la un moment dat pe cei de la Apple care au creat doar 43.000 de slujbe în SUA şi 700.000 în străinătate. Dar Krugman ignoră tot ecosistemul pe care l-a creat Apple şi care înseamnă milioane de slujbe - de la vânzători la creatori de aplicaţii. Toţi reuşesc într-un mediu şi un context social favorabil, care îi apreciază munca şi i-o recompensează ca atare. Putem interzice prin lege combinele şi am creat astfel 100.000 de locuri de muncă în agricultură, prost plătite. Sau putem crea condiţiile înfiinţării unei afaceri care să ofere cele mai bune combine din lume, afacere care să aducă 150.000 de slujbe (ecosistemul Dacia este un bun exemplu), iar plăţile ar fi incomparabile. Puteţi citi în acest număr al revistei un excelent text al ambiţiilor tehnologice ale lui Vladimir Putin, care are planuri de 400 de miliarde de euro pentru a readuce Rusia în elita tehnologică a lumii şi cum planurile sale se împotmolesc în mlaştina oligarhilor, a lipsei de competenţe şi a sărăciei.

Zâmbiţi, citind toate acestea, dar zâmbiţi amar, pentru că nici noi nu suntem departe. {i nu regăsesc în niciun program economic vreo idee coerentă despre un program naţional de combatere a inerţiei, blazării, indiferenţei şi stereotipurilor. Munca fizică este cea mai ieftină marfă din lume. Dacă ne place să credem că suntem creativi şi inteligenţi şi grozavi, de ce este România pe ultimele locuri în orice clasament al bunăstării şi al nivelului de trai? Poate pentru că n-am îndrăznit să schimbăm sensul de mers al camioanelor mari?