Am citit recent o remarcă foarte interesantă: YouTube a pornit iniţial ca un serviciu de anunţuri matrimoniale (în fine, e un fel de-a spune politicos "dating service") care permitea utilizatorilor să posteze secvenţe video. Am început să caut o sursă alternativă şi tot ce-am găsit a fost tradiţionala istorie cu Chad Hurley şi Steve Chen, care au avut o idee genială şi toată istoria arhicunoscută din 2005 încoace. Până la urmă am găsit un articol publicat de USA Today în noiembrie 2006, unde este menţionat şi al treilea fondator, Jawed Karim, care povesteşte că iniţial au pornit un sit numit "Tune In Hook Up", care n-a avut succes. Două evenimente petrecute cu un an înainte au stat la baza schimbării de orientare a serviciului: celebrul "accident vestimentar" suferit de Janet Jackson în showul de la Super Bowl şi tsunamiul din Asia. Oare publicul ar putea fi interesat de imagini de amator sau scurte secvenţe preluate de pe canalele oficiale? Au schimbat puţin softul, au ales un nume nou şi au încercat varianta aceasta. A mers şi a devenit un succes. Abia apoi au intervenit milioanele de la Google.

Morala acestei istorii este că modelul de antreprenoriat s-a schimbat radical faţă de epoca dot-com, când totul se lansa în stil mare, cu listări rapide la bursă, milioane investite aproape instantaneu şi petreceri de lansare fastuoase, urmate de regulă de falimente dureroase. De ce s-a schimbat? Nu doar faptul că marea cădere a dot-com-urilor din 2000-2001 i-a făcut pe investitori mult mai precauţi. Un rol important l-a jucat "democratizarea tehnologiei" datorită preţurilor mai accesibile şi succesului produselor free software şi open source. Micile startup-uri s-au reîntors în garaj, unde îşi puteau încerca ideile cu bani puţini şi software pe gratis. Apariţia serviciilor de cloud computing a completat formula, pentru că ele permiteau micilor firme să testeze pe viu aplicaţiile online şi să sondeze preferinţele clienţilor fără să fie nevoite să investească într-o infrastructură costisitoare.

În aceste condiţii, "n-ai reuşit, încearcă din nou" nu mai era un joc pe viaţă şi pe moarte, ci un exerciţiu de schimbare rapidă, de adaptare continuă la ceea ce părea să fie mai atractiv pentru public. Pentru mulţi, o activitate de timp liber, dovadă fiind faptul că Hurley şi Chen lucrau pentru PayPal când au pornit YouTube.

Nu e greu de observat că mişcarea free software a fost importantă nu doar pentru faptul că furniza programe gratuite, ci şi pentru că a propus o metodologie inovatoare. Unul dintre principiile de bază ale dezvoltării Linux, "Release early. Release often. And listen to your customers" (Publică devreme. Publică des. Şi ascultă-ţi utilizatorii), a fost adoptat de tot mai multe firme la început de drum, pentru care a publica uneori versiuni noi de mai multe ori pe zi nu mai era ceva extravagant. Pe de altă parte, o metodologie înrudită şi cunoscută sub numele de "dezvoltare agilă" sugera realizarea cât mai rapidă a unui prototip minimal, dar funcţional, pe baza căruia să se obţină cât mai curând posibil opiniile şi sugestiile utilizatorilor. În acest model, schimbarea liniei de dezvoltare în funcţie de reacţia utilizatorilor este nu doar acceptată, dar chiar încurajată. Pentru micii antreprenori, şi această metodă a constituit o sursă de inspiraţie, astfel încât varianta de a lansa cât mai devreme un produs minimal şi de a găsi câţiva utilizatori interesaţi, care să furnizeze feed-back, a devenit o metodă răspândită.

Desigur, marile companii nu procedează aşa. Acestea de obicei îşi propun un produs şi îi planifică riguros dezvoltarea astfel încât să iasă pe piaţă cu ceva perfect. Însă, pentru un startup cu resurse puţine, metoda nu este abordabilă. Preferă să lanseze repede un produs nefinisat şi să încerce piaţa, să afle ce-şi doresc clienţii, să-l schimbe sau să-l abandoneze fără remuşcări, fără să-şi irosească resursele într-o direcţie care se poate dovedi greşită. Diferenţa este că un startup nu are de protejat o reputaţie. La urma urmei, în caz de eşec îşi poate permite să-şi ceară scuze. Şi totuşi, s-a aflat că şi unele firme consacrate utilizează această metodă, dar nu sub brand propriu.

S-a găsit şi un teoretician pentru această strategie. Antreprenorul Eric Ries o popularizează încă din 2008 sub numele de "Lean Startup" şi peste câteva zile îi va apărea cartea cu acelaşi nume. Deşi câteva firme precum DropBox şi Aardvark (cumpărată recent de Google) sunt succese pe care Ries le revendică, mi se pare evident că nu el a inventat metoda.