Suntem, desigur, foarte incantati de noile noastre computere, echipate cu procesoare dual-core, cativa GB de memorie si discuri de mare capacitate. Pare suficient de puternic pentru orice, nu-i asa? Nu trebuie sa uitam insa ca acestea sunt simple computere personale si ca de fapt adevarata nevoie de putere de calcul apare la servere - niste mici monstri care stau ascunsi de obicei in spatele unor usi pe care scrie „Accesul interzis“ si care deservesc aplicatiile vitale ale unei intregi intreprinderi sau tin in viata servicii web disponibile intregii lumi. Acolo lucrurile se complica. Dincolo de cerintele specifice pentru rularea neintrerupta a aplicatiilor, apare o problema care se numeste „scalabilitate“, adica posibilitatea de a dimensiona puterea de calcul in concordanta cu nevoile.

Nu pare complicat. Cand serverele nu mai fac fata, cumparam unele mai puternice. Strategia aceasta poate fi destul de paguboasa, mai ales in situatia in care ritmul de crestere este rapid, pentru ca vom ajunge sa scoatem din uz un hardware relativ nou. Paguboasa este si in situatia in care activitatea nu este constanta: va trebui sa dimensionam puterea de calcul astfel incat sa deserveasca varfurile de sarcina, dar in rest vom avea o incarcare sub-optima. De fapt costurile se distribuie pe durata de viata a echipamentelor si vom constata ca platim prea mult pentru prea putin. Acesta a fost de altfel motivul pentru care epoca marilor computere a apus: lipsa de flexibilitate.

Una dintre solutiile cele mai eficiente consta astazi din asocierea mai multor computere conventionale (deci ieftine) intr-un asa numit „grid“, avantajul evident fiind ca sporirea capacitatii se reduce la adaugarea unor computere suplimentare, iar o pana a unui computer nu antreneaza caderea intregului sistem. Dezavantajul este ca administrarea este mai dificila decat in cazul serverelor conventionale. Partea interesanta incepe insa odata cu virtualizarea: puterea de calcul cumulata poate fi utilizata pentru a construi din software echivalentul unor computere conventionale, care insa nu dispun de propriile resurse, ci utilizeaza puterea de calcul comuna.

De aici se mai poate face un pas: anumite companii specializate ar putea sa ofere prin retea putere de calcul si capacitate de stocare la cerere. Altfel spus, puterea de calcul devine o utilitate, la fel ca si energia electrica. Interesant este ca aceasta paradigma reediteaza intr-un fel epoca de inceput a informaticii, cand computerele erau putine si foarte scumpe, iar clientii „inchiriau“ timp de calcul, platind la ora. Diferenta este ca, in noua intrupare, clientul nu mai are nici o legatura cu echipamentele pe care le foloseste, ele sunt difuze, poate raspandite pe glob. Sunt ca un nor, de unde si denumirea - tot mai in voga - de „cloud computing“. Asemanarea cu reteaua electrica este clara: nu stiu (si nici nu ma intereseaza) cine pune energie in retea, platesc cat consum. Desi oarecum asemanatoare, „cloud computing“ difera de serviciile web sau de aplicatiile rulate de furnizorii de aplicatii prin internet: in vreme ce acestia din urma ofera doar anumite aplicatii, intr-un „nor de calcul“ clienti isi ruleaza propriile aplicatii. De fapt, este un nou mod de externalizare.

Pe masura ce costul conectivitatii scade, avantajele noi paradigme devin evidente. Pentru client, primul beneficiu este scalabilitatea, deoarece poate cumpara exact atata putere de calcul (si capacitate de stocare) cat are nevoie, scazand si costurile administrarii si intretinerii unui hardware pretentios. Pentru companii incepatoare care furnizeaza, de pilda, un serviciu web inovator, aceasta varianta este salutara, deoarece le scuteste de investitia initiala masiva in infrastructura si reduce riscurile unui eventual esec. Furnizorul poate, la randul lui, sa-si plaseze serverele in zone unde energia si spatiul sunt mai ieftine sau poate sa evite varfurile de sarcina prin distribuire geografica.

Poate parea SF, dar asa ceva chiar exista. Poate parea surprinzator, dar prima companie care ofera un astfel de serviciu este Amazon. Desi inca in faza beta, Amazon ECC (Elastic Compute Cloud) este functional si, in conjunctie cu serviciul de stocare Amazon S3, ofera oricui posibilitatea sa-si creeze servere virtuale pe care sa-si ruleze aplicatiile pentru tarife care variaza intre 10 si 80 de centi pe ora, in functie de configuratia dorita. IBM se pregateste sa intre in competitie.