Când a fost dezvelit, în 1530, Signoria Veneţiei a făcut cunoscut faptul că oricine va încerca să înstrăineze această pictură va plăti cu preţul vieţii. Era o decizie cu totul şi cu totul neobişnuită, chiar pentru acele vremuri dure. Niciodată o operă de artă nu a fost apărată invocându-se pedeapsa capitală, şi nici de atunci încoace nimeni nu s-a mai pronunţat în acest fel. Era o recunoaştere a calităţilor operei lui Tiţian, şi este momentul să vă spun că lucrarea pe care o priviţi este doar o copie veche, aflată la Palermo. Nimic nu e nou în lume: mai-marii Veneţiei au lansat un concurs pentru tablou, la care au participat trei pictori, dar Tiţian s-a apropiat cel mai mult de cerinţe: avea dinamismul lui Michelangelo şi o cromatică extrem de elaborată.

Interdicţia Signoriei a funcţionat timp de 272 de ani şi nici măcar cei 18.000 de ducaţi pe care i-a oferit pentru tablou Daniel Nys, un comerciant olandez, o sumă nu mare, ci exorbitantă pentru acele vremuri, nu i-a înduplecat pe veneţieni. Acum, vasul francez, cu preţiosul tablou, porneşte la drum lung, pentru că trebuie să ocolească întreaga peninsulă. Este surprins de o furtună care mătură punţile, iar apa răzbate prin chepenguri şi udă întreaga încărcătură. Pictura lui Tiţian zace în apa sărată a mării până la Marsilia, de unde se îndreaptă spre Paris. Acolo lada este desfăcută de Haquin, expertul francez numărul unu al momentului, care se îngrozeşte la vederea distrugerilor: apa a umflat panoul de lemn pe care se află pictura, iar straturile de vopsea au crăpat şi s-au desprins de suport.

Expertul lucrează luni de zile, cu o migală apropiată de martiriul sfântului din tablou, şi în cele din urmă, tabloul este mutat pe pânză. Tabloul stă la Luvru timp de 12 ani, iar după căderea lui Napoleon se poate întoarce acasă. Este adusă chiar de marele sculptor Antonio Canova, iar sosirea la Veneţia este un triumf: mulţimi de oameni se înghesuie să vadă pânza, rănită dar vindecată, "care l-a dus la pierzanie pe nelegiuitul care a îndrăznit să o înstrăineze".

Martiriul Sfântului Petru îşi reia locul, deasupra altarului de la Santi Giovanni e Paolo. De-a lungul deceniilor pictura începe să îşi piardă strălucirea, iar veneţienii hotărăsc că trebuie restaurată. Este mutată în Capella del Rosario, unde - neatenţie, hazard, soartă? - este distrusă, aproape în întregime, într-un incendiu în noaptea de 15 spre 16 august 1867. Veneţia este tulburată din nou şi se caută, în zadar, vinovaţii. Dispar chiar şi resturile neafectate de foc ale tabloului, care apar, peste ani, într-o colecţie privată din Viena, descoperite de biograful lui Beethoven, istoricul Theodor von Frimmel. Tot la Viena este descoperită lucrarea originală, micul tablou cu care Tiţian a câştigat concursul. Dar nici aceste rămăşiţe şi nici cele şase copii după Martiriul Sf. Petru nu pot compensa lipsa originalului.