Cum sunt oamenii care au încredere implicită în alţi oameni şi cum sunt cei a căror încredere trebuie câştigată? Care sunt diferenţele dintre cele două categorii? Care sunt riscurile sau pierderile pentru fiecare dintre cele două poziţionări? Care dintre cele două atitudini livrează performanţă şi care este mecanismul prin care aceasta se produce?

Performanţa în organizaţii este în strânsă legătură cu motivaţia, iar principalele surse de alimentare a motivaţiei sunt semnificaţia a ceea ce fac şi sentimentul oamenilor de încredere în sine şi în cei din jur. Dacă semnificaţia ţine de conţinutul a ceea ce este de făcut, încrederea ţine de conexiunile umane care se creează într-o organizaţie. Astfel, un mediu în care încrederea în oameni este implicită este un mediu liber, tonic, de învăţare şi de asumare, pe când un mediu în care oamenii au de câştigat încrederea altor oameni este un mediu rigid, stresant, dominat de frică. Omul a cărui încredere trebuie câştigată este un om dezamăgit sau nemulţumit de lume din principiu şi care translatează toate nemulţumirile personale asupra celor din jur. Omul care dă încredere celor din jur caută ce este mai bun în fiecare om şi ştie că acolo este baza pe care încrederea se poate construi. Încrederea este despre reciprocitate, pe când lipsa de încredere este unilaterală.

Încrederea scoate ce este mai bun din oameni, lipsa de încredere scoate ce este mai rău sau, în cel mai fericit caz, scoate un bun minimal şi securizator. Încrederea în oameni îmi deschide perspective noi, pot ajunge să descopăr calităţi, talente, vocaţii sau abordări noi, pe când lipsa de încredere mă ţine doar în propria perspectivă. A avea încredere în oameni ţine de curaj, pe când a aştepta ca oamenii să îţi câştige încrederea ţine de frică. Curajul inspiră, iar frica blochează, curajul este despre împreună cu ceilalţi, pe când frica este doar despre mine.

Mediul creat de oamenii a căror încredere vor să le fie câştigată este unul antiseptic în care oamenii sunt greşiţi, răi sau anormali dacă nu se comportă conform scenariului. Mai devreme sau mai târziu nu va mai fi nimeni dornic să le câştige încrederea şi rămân destul de izolaţi. Mediul creat de cei care au încredere în oameni este unul firesc, de colaborare, de descoperire, de creştere. Încrederea dată este un credit cu şansă mai mare să fie onorat, pe când lipsa de încredere este o intruziune cu şanse mari să fie plătită înapoi în acelaşi fel. Şansa să fiu dezamăgită de cineva căruia nu îi acord încredere este mult mai mare decât şansa să fiu dezamăgită de cineva căruia îi acord încredere. Mecanismul dezamăgirii este destul de simplu: având încredere, chiar şi în cazul unui insucces, ştiu cum pot evalua corect situaţia data viitoare, dar neavând încredere îmi alimentez convingerea că nu pot avea încredere în lume şi voi rămâne în acelaşi mecanism cu predictibilitate mare ce-i drept, dar extrem de toxic.

Mesajul pozitiv pentru toată lumea în legătură cu încrederea este că aceasta este o convingere dobândită şi nu înnăscută, deci poate fi schimbată. Măcar din curiozitate putem testa dacă ne dezamăgesc mai mult oamenii în care avem încre-dere sau cei în care nu avem încredere din capul locului. Fiind dobândită, înseamnă că nevoia de încredere există în fiecare dintre noi, doar că la un moment dat am făcut alegerea de a o da  sau de a o lua. Pentru că atunci când nu dau încredere cuiva, practic, ceea ce fac este că iau din încrederea lui ca să îl forţez să şi-o ia înapoi. Este un joc uşor nedrept şi inegal pentru că se mizează doar pe resursele şi bunurile celuilalt. Egalitatea apare atunci când, pentru a primi resursele celuilalt (disponibilitatea, competenţa, responsabilitatea, implicarea sunt posibile exemple de resurse), eu pun pe masă încrederea că el ştie cum să le folosească optim.

IULIANA STAN (OD & leadership consultant şi director general al Human Synergistics România)