Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Pe muchie de etichetă - între bunătate şi răutate

Postat la 24 noiembrie 2012 58 afişări

„E mişto de tot, e foarte interesant, e cam ciudat, e nebun, e rău, e un om tare bun, e ok" - sunt etichete pe care, la o primă strigare, le cam avem cu toţii pentru cei din jurul nostru. Sunt destul de puţini cei care etichetează mai nuanţat sau cei care nu etichetează deloc ţinând cont de cel din faţa lor de la o experienţă la alta sau cei care au capacitatea de a filtra comportamentele unui om şi prin prisma contextului, fără generalizări sau fără simplificări.

In mediul organizaţional, de regulă, oamenii buni sunt de fapt oamenii cumsecade sau îngăduitori, oamenii mişto sunt cei asertivi şi empatici, iar cei răi sunt cei agresivi sau duşmănoşi. A fi bun sau rău nu este o decizie premeditată, ci este o manifestare implicită pe care fiecare dintre noi o avem în funcţie de ce resimţim dinspre ceilalţi către noi în combinaţie cu sistemul propriu de convingeri şi de valori. A fi perceput drept bun sau rău însă devine alegerea celor care interacţionează cu noi. Care este însă costul acestei alegeri?

Ce ne facem când iese din tipar omul etichetat de noi? Cum poate omul bun să devină rău? Poate omul rău să devină bun? Dacă eşti bun, cum şi ce fel de "rău" trebuie să faci ca să nu mai fii bun? Care sunt avantajele şi dezavantajele etichetării? Cât durează şi cât costă o etichetă?

Deşi majoritatea dintre noi ştim că a pune etichete nu este tocmai indicat, util, frumos, politicos etc..., cu foarte puţine şi rare excepţii, oamenii mai degrabă tind sau pretind că "ştiu" dinainte cine este interlocutorul lor, "cu cine au de-a face". Probabil că se întâmplă acest lucru fie când avem mici repere de comportament ale celui la care ne referim, fie "ştim noi exact" cum sunt oamenii, după nişte standarde "precise" care sunt unele inventate de noi, după chipul şi asemănarea noastră. Discuţia despre ce ne legitimează să facem acest lucru, moral, dar şi profesional, este un alt subiect vast care nu are loc acum în spaţiul acestui articol. A eticheta un om are o desfăşurare extrem de amplă ca fenomen, deşi ca proces, durata în care decid cine şi cum este cel din faţa mea nu e mai mare decât o fracţiune de secundă. Primul impuls este chimic şi poate ţine şi de preferinţe: îmi place sau nu îmi place acest fel de om. Răspunsul la întrebarea Cum este X? va fi totdeauna o etichetă din categoria e "OK" sau "hm" - urmat de o explicaţie în acelaşi registru.

Cei mai mulţi dintre cei cu care interacţionez şi care pun etichete cu uşurinţă, indiferent de motivul pentru care o fac, sunt oameni care, mai devreme sau nu foarte târziu, în raport cu cei etichetaţi, vor fi dezamăgiţi. Culmea, dezamăgirea nu vine vreodată pentru că cel etichetat de ei s-a transformat din rău în bun, ci pentru că s-a adeverit că cel rău este rău şi au avut dreptate şi... "ştiam eu". Vestea bună este că în cazul oamenilor cu adevărat răi durează foarte puţin, chiar dacă nu le pui etichetă, să te prinzi că sunt răi. Cei buni nu sunt foarte interesanţi pentru că sunt normali în accepţiunea şi după standardele lor, dar şi aceştia vor dezamăgi, ceva mai târziu ce-i drept, decât cei din prima categorie. Este foarte uşor şi din păcate natural să abuzăm de oamenii buni şi, la un moment dat, ei resimt abuzul şi explodează. Un om constant bun şi consecvent în cumsecădenie tinde să aibă acest tip de comportament motivat fiind de cei din jur, nu din convingeri proprii şi, în mod neaşteptat, va avea răbufniri, iar cei din jurul lui se vor mira că eticheta de om bun nu a fost adevărată în 100% din situaţii... "tocmai tu, nu mă aşteptam". Vestea proastă în cazul oamenilor cumsecade este că, la un moment dat, cu certitudine, nu vor mai putea fi cumsecade.

Şi în cazul în care reuşesc să pună o etichetă "adevărată", aceşti oameni tot vor fi dezamăgiţi, chiar şi pentru faptul că "sunt atât de puţini" oameni OK şi atât de mulţi cei ne-OK.

Etichetatul creează o lume redusă şi filtrată doar după repere proprii şi, indiferent de calitatea şi de justeţea acestora, scăpăm din vedere faptul că ce ne motivează şi ne inspiră pe noi nu îi motivează sau inspiră la fel de mult şi pe ceilalţi. Faptul că mie îmi este bine cu convingerile pe care le am nu înseamnă sau garantează că, dacă şi alţii le vor împărtăşi, se vor simţi la fel de bine. Deşi există instrumente şi metodologii cu care analizăm, interpretăm, decodificăm valenţele convingerilor sau comportamentelor umane, există două repere fundamentale care nu dau greş şi care nu produc dezamăgire: înţelegerea motivaţiilor celui cu care interacţionez totdeauna de la caz la caz şi încrederea că are un sistem propriu după care se ghidează, indiferent de calitatea acestui sistem. Poate părea că durează infinit mai mult dacă în loc de o fracţiune de secundă, cât durează procesul de etichetare, aloc câteva minute pentru a înţelege aceste repere, dar preţul este minimal, lipsa dezamăgirii, iar maximal, am şansa să dezvolt o relaţie corect asumată şi care are şanse să progreseze. Etichetarea ne pune în pericolul de a fi creatorii unei lumi extrem de înguste, ne face captivi ai unor convenţii şi ai unei mari amăgiri care produce mari dezamăgiri.

IULIANA STAN (OD & leadership consultant şi director general al Human Synergistics România)

Urmărește Business Magazin

/opinii/opinie-iuliana-stan-human-synergistics-pe-muchie-de-eticheta-intre-bunatate-si-rautate-10346444
10346444
comments powered by Disqus

ALEPH STORY: Piaţa imobiliară fierbe: Preţurile apartamentelor cresc de la o lună la alta. O discuţie cu Dana Ciriperu, Ziarul Financiar şi Dan Pavel, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.