De-a lungul anilor am fost în mijlocul unei diversităţi de procese de dezvoltare, de la dezvoltare individuală până la dezvoltare la nivel macro, de organizaţie, şi am observat că indiferent de calea prin care subiectul dezvoltării ajungea să fie o preocupare, indiferent de metodologie, succesul apare numai atunci când oamenii au curajul să pună în dubiu propriile manifestări: „Dar poate nu facem chiar atât de bine pe cât ni se pare nouă că facem... sau poate se poate şi altfel... sau oare cum ar face alţii în situaţii asemănătoare? Dacă noi am fi alţii mai înţelepţi sau mai pricepuţi, ei cum ar face?".

Nu mă refer la dubiu ca la o nesiguranţă sau ca la o neîncredere, ci mă refer la dubiu ca la o analiză raţională a tuturor sau, cel puţin, a cât mai multor alternative posibile. Cum ştiu că decizia sau alegerea mea este cea mai bună posibilă?

Dubiul este un instrument foarte greu de folosit. Cei mai mulţi dintre noi deprindem de foarte tineri o pseudo-formă de pseudo-încredere de sine care ne orbeşte şi care ne face să credem că ştim noi mai bine ce avem de făcut şi nu lasă nicio fărâmă de loc dubiului. Dacă la nivel de competenţe şi de abilităţi tehnice este evident că ne putem perfecţiona şi evalua obiectiv, la nivel de atitudine şi de aşezare în interacţiune cu cei din jur tindem să avem două criterii personale principale după care ne gestionăm relaţiile: realitatea şi normalitatea. Nu vorbesc despre statistici sau despre fenomene obiective, ci despre subiectivitatea personală rafinată până în cel mai fin detaliu şi despre statisticile şi realităţile personale şi unice.

Cu câtă uşurinţă spunem, fie cu nervi, fie cu umor, fie cu năduf, că cineva nu este normal? Cât de mult nu ne place discuţia despre realitate dacă realitatea trebuie să fie ce spun ceilalţi despre mine şi nu spun chiar în termeni de perfecţiune? Şansa ca o astfel de discuţie să ne placă este mare doar în cazul discuţiilor despre cât de eronat percep ceilalţi intenţiile noastre bune sau atunci când aflăm lucruri plăcut surprinzătoare despre noi. Orice surpriză puţin plăcută însă, în loc să genereze un început de discuţie sau de proces de dezvoltare, începe de fapt un proces de raţionalizare care este tocmai pe dos faţă de ideea de dezvoltare, ba chiar blochează orice dezvoltare. Aşa fac şi oamenii, aşa fac şi organizaţiile nu din vreo rea intenţie, ci din unica intenţie bună: ştim noi mai bine cum este bine, noi suntem aici, nu voi, eu sunt în locul meu, nu tu. Adevărat în formă, dar volatil, nuanţat şi corectabil continuu în fond.

Matriţa judecăţilor şi etichetelor personale este ultra-rafinată şi are toată statistica propriilor experienţe la bază şi, evident, este greu pentru cineva, om sau organizaţie, să se gândească că probabil filtrul cu care a acumulat experienţe poate fi greşit sau poate fi înlocuit cu altul sau că are ochiurile după cum este dispoziţia sau nevoia de moment.

Pe de altă parte, dubiul face loc procesului, iar vestea aparent proastă este că, odată început, un proces de dezvoltare nu se termină niciodată. Vestea bună este că, început de-adevăratelea, continuă de la sine şi aduce suficiente beneficii şi energie ca să nu îl mai oprim. Vestea aparent bună este că procesul de dezvoltare este la îndemâna oricui, dar realitatea statistică este că informaţiile şi accesul sunt folosite cognitiv, fără a fi practicate şi integrate în sistemele proprii de credinţe şi de funcţionare, individuale sau organizaţionale.

„Oare se poate şi altfel?", este o întrebare dureros şi tulburător de grea pentru că pune sub semnul întrebării stilul şi judecata personală, chiar credinţele profunde. Dar care este universul de evenimente la care ne raportăm şi cât de reprezentativ este el ca să nu avem dubii că ne bazăm pe certitudini solide şi obiective, nu pe percepţii posibil eronate sau poate prea subiective? Se poate face statistică din percepţii subiective? Faptul că toţi oamenii m-au dezamăgit este un motiv să cred că lumea în general dezamăgeşte? Câţi sunt acei „toţi„? „Toţii„ altora câţi şi cum sunt? În alt context aş face altfel? Cum pot crea sau influenţa eu acel context?

IULIANA STAN (OD & leadership consultant şi director general al Human Synergistics România)