Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Constructivismul: de la fantasmă la viziune

Postat la 07 decembrie 2012 82 afişări

Cuvintele cel mai des asociate cu constructivismul sunt ideal sau utopic. Aproape orice discuţie despre constructivism apare în legătură cu ce ar trebui să facă alţii sau ceilalţi, nu cei care o generează. Ei deja au identificat problema şi ar trebui admiraţi pentru genialitatea de care au dat dovadă! Binele organizaţional este definit cu uşurinţă ca fiind ceva ce ţine de constructivism, dar când vine vorba despre a defini explicit constructivismul sau despre cum poate fi el pus în practică, dincolo de vorbele alese, oamenii fie se blochează, fie îşi pierd răbdarea.

Evident că a fi constructiv, ca om, ca organizaţie, ca partener, este o stare de fapt. Fiind o stare, în mod evident este rezultatul unui proces, al unei interacţiuni, nu al unei contemplări sau al unei simple imaginaţii. A fi constructiv este la fel cu aspiraţia, legitimă de altfel, de a fi sănătos. A fi sănătos este despre mecanica sistemului, a fi constructiv este despre sensul şi scopul în slujba cărora este folosită o infrastructură sănătoasă ţinând cont de toate efectele pe care aceasta le produce. A imagina o organizaţie sănătoasă şi constructivă este cel mai uşor lucru posibil, a avea viziunea despre o organizaţie sănătoasă şi constructivă este cel mai greu lucru de făcut. Imaginaţia este, în acest caz, mai degrabă o stare de reverie - ce drăguţ ar fi dacă..., mi-aş dori să..., pe când viziunea este despre responsabilitate şi despre determinare - dacă tot am viziunea, trebuie să văd cum fac să se şi întâmple lucrurile la care aspir.

Tot despre constructivism este greşit înţeleasă ideea că ar fi ceva foarte permisiv, uşor, cumva constructivismul este adesea perceput ca un spaţiu în care fiecare face ce vrea şi toată lumea se simte bine şi este veselă. În cazul acestei percepţii, în mod natural apar întrebări legate de încrederea în legitimitatea alegerilor sau acţiunilor pe care oamenii le vor face. Definit aşa, constructivismul nu este doar utopic, ba mai mult, un astfel de spaţiu în care oamenii fac ce vor oricând şi oricum îşi doresc este şi periculos. La capătul opus apare acum cu uşurinţă ideea, extrem de simplistă, că nu este bine ca oamenii să facă ce au ei chef, după cum le vine şi deci, pe cale de consecinţă, constructivismul nu este chiar atât de dezirabil...

Constructivismul nu este despre asta însă.

Constructivismul autentic este despre sensul lucrurilor şi despre rolul celor implicaţi în a le da sens. Este despre potenţialul oamenilor şi al organizaţiilor, despre cum poate fi identificat şi amplificat, este despre a genera responsabilitate despre potenţial, nu despre sarcini sau lucruri de făcut. Constructivismul înţeles ca stare, dar şi ca mijloc de a scoate ce este mai bun din interlocutorul meu, oricine ar fi el, presupune, pe bună dreptate, efort constant din partea mea, dar şi beneficii constante, maxime de fiecare dată, sau, în orice caz, infinit mai mari şi mai durabile decât în cazul în care mi-aş scoate din reperele proprii responsabilitatea de a genera constructivism.

În momentul în care aspiraţia despre a fi constructiv îmi dispare dintre reperele morale, şansa ca oamenii din jurul meu să funcţioneze pe principiul efortului minim creşte. Singurul lucru despre constructivism care este despre ceilalţi este cum pot eu să le identific şi să le pun în valoare potenţialul, nu despre cum să le tot cer sau amintesc să se comporte constructiv. Constructivismul celorlalţi este un efect al constructivismului meu, dar invers, procesul şi cauzalitatea nu funcţionează cel puţin din motivul extrem de simplu că ceilalţi vor fi totdeauna mai puţin motivaţi de aspiraţia mea şi aproape totdeauna mai mult motivaţi de aspiraţiile lor personale şi individuale, oricare ar fi acestea.

Singura menţiune importantă referitoare la natura aspiraţiilor pe care le au oamenii este că mijloacele identificate de ei pentru a şi le atinge sunt adesea nepotrivit alese sau neadecvate, însă în fiecare există cel puţin o urmă de aspiraţie sănătoasă şi aceasta este cea care trebuie identificată şi explorată. Întrebarea corectă despre constructivism nu este despre cum poate fi acesta generat în ceilalţi, ci despre rolul meu, oricine aş fi, de a genera în permanenţă şi cu consecvenţă cadrul în care oamenii pot fi sau pot deveni constructivi, adică unde este acel potenţial care pune omul în mişcarea cea mai eficace şi cum pot construi şi replica sisteme de identificare a potenţialului, nu doar de organizare eficientă. Constructivismul ca viziune îmi dă claritate în interior şi determinare de acţiune în exterior şi este singura sursă predictibilă şi sustenabilă de energie şi de progres, individual şi organizaţional.

IULIANA STAN (OD & leadership consultant şi director general al Human Synergistics România)

Urmărește Business Magazin

/opinii/opinie-iuliana-stan-human-synergistics-constructivismul-de-la-fantasma-la-viziune-10374633
10374633
comments powered by Disqus

ALEPH STORY: Cât câştigăm din businessul NATO. O discuţie cu Cristian Hostiuc, Ziarul Financiar şi Bogdan Nicolae, Aleph News

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.