Marele plan

Autor: Mircea Sarbu Postat la 17 octombrie 2011 41 afişări

„Moartea este în mod sigur cea mai bună invenţie a vieţii. Este agentul de schimbare al vieţii. Elimină vechiul pentru a face loc noului", le spunea Steve Jobs în 2005 absolvenţilor de la Stanford. Poate că avea dreptate, dar lumea pare mai săracă fără el. Cine va mai spune de acum celebrul „one more thing"?

M-a lăsat pe gânduri o întrebare pe care Bob Cringely a lansat-o într-un articol recent. A existat un "mare plan" pentru Apple? Au stabilit oare Steve Jobs şi ofiţerii săi că în 1997 vor face iMac, apoi vor face un iPod cu iTunes, apoi iPhone şi iPad, iar apoi vor lega totul în iCloud? Privind retrospectiv, pare simplu. Dar din perspectiva anului 1997, când Jobs a revenit la Apple, se vedeau oare lucrurile la fel de clar? Dacă ar fi fost aşa, ar fi existat o mulţime de companii mult mai bine plasate decât Apple (falimentar la acea vreme) care să parcurgă acelaşi traseu. Dar nu au făcut-o.

Eu cred mai degrabă că nu a existat un plan propriu-zis (un "roadmap" adică), ci doar o vedere de ansamblu, iar întâmplarea şi valorificarea unor oportunităţi neprevăzute au jucat un rol important. Toată lumea vede Apple doar în perioada ascendentă şi îi leagă succesul de conducerea lui Steve Jobs, uitând cu totul faptul că Jobs a avut câteva eşecuri majore. Poate tocmai din aceste eşecuri s-a născut "noul Jobs". El însuşi mărturisea că faptul că a fost concediat de la Apple a fost, până la urmă, un mare pas înainte pentru el, fiindcă a avut şansa s-o ia de la început, să reconsidere totul. Aşa că merită poate să vedem ce s-a întâmplat înainte de succes.

Cum a ajuns Jobs să fie dat afară din compania pe care chiar el a fondat-o e o poveste lungă, dar rezumatul este că planurile lui Jobs pentru un BigMac şi un Macintosh Office (de fapt un server de reţea) au mers prost şi au fost costisitoare. În plus, stilul său arogant şi lipsa de tact i-au erodat prestigiul, aşa că în cele din urmă a fost marginalizat (chiar şi la modul propriu) şi a fost nevoit să plece în septembrie 1985. Însă nu a renunţat la ideea de a face un computer foarte puternic, iar piaţa pe care a mizat a fost cea a universităţilor. A adus cu el câţiva oameni de la Apple şi a fondat o companie care s-a numit NeXT. Deşi s-a pus problema ca Apple să investească în noua companie (pentru a atenua impactul negativ pe care plecarea lui Jobs ar fi provocat-o), conducerea Apple a ales soluţia cea mai proastă: a intentat un proces. Rezultatul a fost că NeXT a devenit peste noapte foarte cunoscută, deşi nu avea nici un produs şi nici măcar ceva în dezvoltare. Primul computer NeXT avea să ajungă pe piaţă abia în 1989 şi a avut parte de multe prezentări în presă, care însă s-au concentrat pe hardware. Preţul era însă prea mare şi, deşi farmecul lui Jobs a adus multe investiţii (Ross Perot şi Canon sunt cei mai importanţi), vânzările au fost mult sub aşteptări.

Computerul era impresionant şi rivaliza cu staţiile produse de Sun, însă adevărata sa calitate era în software: un sistem de operare obiectual (NextStep), bazat pe un microkernel şi cu fundamente Unix, oferind o interfaţă grafică elegantă şi unelte de dezvoltare extrem de productive. Câteva unităţi au ajuns la CERN, iar Tim Berners-Lee a beneficiat din plin de staţia sa NeXT, dezvoltând World Wide Web în mai puţin de un an. Însă Jobs a sesizat târziu (sau a refuzat să creadă) că afacerea în ansamblu e un eşec şi că doar partea de software poate fi profitabilă, aşa că abia în 1993 NeXT renunţă la producţia de hardware şi se concentrează pe sistemul NextStep, pe care îl portează pe diverse platforme. Apoi decuplează partea de bază de mediul de dezvoltare şi interfaţa grafică, aceasta din urmă putând să ruleze peste alte sisteme de operare. Vânzările merg bine, iar următoarea mişcare a fost o versiune care să ruleze în web, sub numele de WebObjects. Acesta a fost un alt succes şi de aici începe ascensiunea.

La Apple lucrurile mergeau din rău în mai rău. Mac-urile au pierdut competiţiile cu PC-urile bazate pe procesoare Intel şi rulând Windows, iar compania avea nevoie disperată de un nou sistem de operare. Când proiectul intern (Copland) a eşuat, Apple a ales varianta să cumpere sau să licenţieze unul, opţiunea principală fiind BeOS. Aici intervine Jobs, care nu a renunţat niciodată la Apple. Reuşeşte să-l farmece pe şeful de atunci, Gil Amelio, convingându-l că Apple poate deveni cea mai puternică companie din lume şi totul este să adopte NextStep. Apple face mişcarea câştigătoare: la sfârşitul lui 1996 cumpără NeXT şi îl aduce înapoi pe Jobs. În 1997, pentru un salariu de un dolar pe an, Jobs acceptă funcţia de CEO şi începe restructurarea. Ajutorul primit de la Bill Gates salvează compania, iar noul sistem de operare MacOS X este lansat în 2001 şi va sta la baza uluitoarei ascensiuni a Apple.

Şi totuşi, a existat marele plan? Peste câteva zile va apărea biografia şi poate vom afla.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
opinii,
weboscop,
Mircea Sarbu,
apple,
Steve Jobs
/opinii/marele-plan-8866933
8866933
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.