Traian Basescu, prototipul politicianului pragmatic, tocmai a trecut printr-o situatie limita. Omul care da impresia ca prefera sa joace totul pe o carte (desi a apelat la multe replieri) a avut mari emotii de-a lungul crizei ostaticilor. Putea sa o incurce, a razbit. Pana la urma, e posibil sa reuseasca sa determine alegeri anticipate, insa e tot mai multa lume care percepe aceasta solutie drept un hatar si nu o necesitate. In plus, a inceput sa piarda la capitolul incredere dupa ce a fost parasit de Andrei Plesu si pare tot mai prizonier relatiei cu sefii serviciilor secrete mosteniti de la Ion Iliescu. Totul poate fi un joc. Omul e in grafic, dar mersul pe sarma e riscant.

Calin Popescu-Tariceanu merge, si el, pe sarma. A ajuns in ingrata pozitie de a se afla la mijloc. Undeva intre propriul partid, propriile ambitii politice, partenerii din PD, seful statului si cursa contracronometru cu calendarul integrarii europene. Multi liberali sunt nemultumiti ca Dinu Patriciu a ajuns sa aiba probleme "sub Tariceanu"; mai multi sunt ingrijorati ca PNL pierde statutul de vioara intai a Aliantei. Apoi, fiind in opozitie fata de ideea anticipatelor acum, a ajuns sa incuviinteze mai putin morala racolarii de parlamentari, conform principiului ca e mai ieftin sa obtii cateva voturi dintre cele deja existente decat sa vizezi unele care depind de un electorat imprevizibil. Tariceanu este, totusi, unul dintre putinii lideri actuali despre care se poate spune ca apartine, cu gandul si cu fapta, unei linii politice (in cazul lui, cea liberala). Dar pare inca prizonierul amanuntului ca are de recuperat 15 ani in care a fost de fata fara sa iasa in evidenta. Mircea Geoana ar putea sa aiba, in forul interior, tot mai multe motive sa regrete ca n-a ales postul de la BERD. Are o pozitie confuza intr-un partid confuz, greu de condus. "Secunzii" Mitrea si Nastase ii sufla in ceafa. 

Dupa statut, lucrurile sunt clare. Pe teren, insa, fiecare vrea sa isi marcheze cat mai bine teritoriul si sa construiasca borne cat mai adanc in suprafata celorlalti. Oricat ar incerca sa para de ferm, pe Mircea Geoana il urmareste porecla data de Ion Iliescu. Fostul sef al statului e, de altfel, o sursa de neliniste. Geoana stie ca Iliescu isi va lua revansa pentru supararea de la Congres, dar nu stie nici cand, nici cum. Mai e si problema Hayssam, unde Geoana se alege cu oalele sparte de altii. Mircea Geoana nu e sigur cat de departe merg firele, in adancul PSD, si cat de tare e dispus Traian Basescu sa traga de ele. 

Si dezertarile din partid sunt nelinistitoare. Mai ales ca, deja, printre cei plecati e un Ioan Talpes care a dat fuga la Traian Basescu, cu niscaiva documente, inclusiv legate de "relationarile" prin PSD ale lui Omar Hayssam. (O fi fost ceva si despre Dinu Patriciu?) Momentul Hayssam a mai deschis o rana: relationarea lui Geoana cu cea mai puternica filiala, cea din Bucuresti, controlata de amicul Dan Ioan Popescu. 

Pus in fata tuturor acestor probleme, Mircea Geoana a gasit, deocamdata, solutia cea mai simpla si mai ineficienta: rebrandingul PSD, respectiv schimbarea culorii din bleu in rosu. Adrian Nastase nu e nici el, oho!, scutit de probleme. O pastila greu de inghitit: e subalternul lui Mircea Geoana. O amenintare prezenta: riscul de a pierde pozitia de presedinte al Camerei Deputatilor, in conditiile in care majoritatea guvernamentala tinde sa devina tot mai mare. 

Oricat ar incerca sa dea impresia de contrariu, Adrian Nastase se afla de ceva vreme intr-o pasa proasta. Marilor infrangeri din 2004 nu le-au urmat nici macar mici victorii.  E fara tagada faptul ca un tandem cu Ion Iliescu i-ar fi fost mult mai convenabil decat troica de acum, cu Mircea Geoana si Miron Mitrea. Indiferent de repozitionarile care au urmat, la Congres a pierdut si el, nu doar Iliescu. In fine, lupta politica de la Bucuresti e pe contre si oricand poate fi activat te miri ce dosar Zambaccian sau alte declaratii de avere. (Cine ar fi crezut ca Dinu Patriciu poate pati umilinta de a sta la arest?) Ion Iliescu, cu voia dumneavoastra ultimul de pe lista, n-o duce nici el deloc bine. In cateva saptamani a pierdut aproape totul. Nu mai e sef aproape peste nimic, a pierdut reputatie si influenta. Dintre toti, pare cel mai sifonat pentru ca a cazut cel mai de sus, iar problemele l-au trimis pe masa chirurgilor. Ion Iliescu are acum de ales intre a se retrage sa se bucure de o batranete relativ linistita sau a reveni ca sa arate ca tot el e seful. Pre multi ar vrea sa popeasca. Totul e sa mai si poata.

Ce-i uneste pe toti acesti oameni? In primul rand, tara. Momentul delicat in care se afla are ca pricina si amatorismul cu care s-a facut politica in Romania in ultimii 60 de ani. Mostenirea politica sanatoasa, atat cata era, a fost mai degraba ignorata. S-au ferit de ea ca necuratul de tamaie. Constructiile politice postdecembriste au adus mai degraba a reinventarea rotii. Politicienilor romani le-a placut sa spuna ca in Romania se voteaza persoane, nu doctrine. Iar acum persoanele sunt pe faras. Momentul e delicat nu doar pentru cei despre care am vorbit aici. 

Intreaga clasa politica are probleme si, laolalta cu ea, societatea romaneasca. Poate ca apropierea de grupurile politice din Parlamentul European va determina si clarificari doctrinare care sa dea consecventa demersurilor de orice fel ale politicienilor. Altfel, vorba lui Traian Basescu, soferul, nu vom avea o masina cu roti de o parte si de alta, ci o rabla ramasa pe janta.