Fara combustibil si fara pista de aterizare

Autor: Dorin Oancea Postat la 11 iulie 2011 26 afişări

In urma cu cateva decenii examenul de bacalaureat era numit „de maturitate", asa cum de altfel se cheama si acum in unele tari europene. Ma uitam la abordarile isterice care au urmat publicarii rezultatelor si ma gandeam cat de mult are nevoie societatea romaneasca in ansamblu de un examen de maturitate corect, supravegheat de camere video.

Joi, 25 ianuarie 1990, un avion Boeing 707 al companiei columbiene Avianca s-a prabusit; in accident au pierit 73 dintre cei 158 de oameni aflati la bord.

Comandantul avionului se numea Laureano Caviedes, iar secundul sau era Mauricio Klotz. Din cauza vremii potrivnice avionul s-a invartit timp de o ora si jumatate in spatiul aerian american, iar Turnul de Control din New York l-a impiedecat de trei ori la rand sa se angajeze in manevrele de aterizare. Cand, in cele din urma, a primit permisiunea, avionul s-a lovit de o serie de curenti inselatori si, cum pilotul automat, care ar fi putut reactiona suficient de rapid si coerent la curenti, era deconectat, aparatul a ratat aterizarea si pilotii au executat o serie de manevre de ocolire. S-au intors in zona unde credeau ca este aeroportul si au reluat manevrele. La 25 de kilometri de aeroport, cu rezervoarele goale, Avianca 052 s-a prabusit peste o casa care apartinea tatalui tenismenului John McEnroe.

De ce s-a prabusit aparatul de zbor? Am spus-o un pic mai sus, nu mai avea carburant. Iar Klotz, care ar fi trebuit sa comunice asta Turnului de Control, a preferat ceea ce se cheama "discurs ocolit": "In urcare la trei mii si...aaaa...combustibilul e pe sfarsite, domnule" este o mostra. Si, pe cale de a se prabusi, acelasi Klotz raspundea unei intrebari directe a celor din turn - "Credeti ca aveti combustibil suficient?" cu "Cred ca da. Mii de multumiri". Un soi de ploconeala speriata, iar in acest timp inginerul de bord ii arata unei stewardese cadranul de combustibil pe zero si facea semnul binecunoscut cu taiatul beregatii cu degetul.

O sa trec de la zborul Avianca 052 la dezastrul navetei Columbia din 2003. O bucata de spuma izolatoare s-a desprins de pe unul dintre rezervoarele externe si a lovit aripa. Desi existau compartimente de analiza specializate, datele au fost insuficiente, iar comunicarea dintre diversele compartimente defectuoasa, astfel incat nimeni nu putea spune cu certitudine ce se va intampla cu naveta la revenirea din spatiu. Echipa de management a misiunii pur si simplu nu a crezut ca bucata de spuma a daunat navetei si a ignorat orice proba contrarie; ei au alunecat in ceea ce psihologii numesc prejudecata de confirmare, adica tendinta de a favoriza informatiile care le confirma convingerile. Semnificativa ramane declaratia Lindei Ham, sefa unitatii: "Si nu cred ca avem ce face, asadar, nu cred ca are vreo importanta in desfasurarea misiunii pentru ca nu prea avem ce face in acest sens". Un grup de ingineri de la NASA, Boeing si Lockheed Martin, grupati intr-o entitate care se ocupa de deseurile spatiale, a ajuns la concluzia ca naveta ar fi putut fi serios afectata de impactul cu bucata de spuma, dar demersurile lor au ramas inutile din cauza convingerilor stabilor de la NASA si a comunicarii greoaie cu restul institutiilor implicate, printre care chiar si Departamentul Apararii. Asa ca doua planuri de salvare a echipajului navetei au fost ignorate in climatul convingerii ca "nu se poate intampla nimic pentru ca nu avem ce face".

Am luat cele doua cazuri, analizate de jurnalistii Malcolm Gladwell si James Surowiecki, pentru ca mi se par emblematice, desi extreme, pentru modul cum functioneaza oamenii: Mauricio Klotz nu era pregatit sa interactioneze cu durii controlori de zbor americani, iar stresul sau s-a manifestat prin "aaaa" si "mii de multumiri", desi era o problema de viata si de moarte. In cazul navetei un mic grup a decis nu actiunile, ci conduita si modul de abordare a problemei - "nu avem ce face, deci problema nu exista" -, iar cea mai mare parte a colaboratorilor s-au conformat, iar echipajul a pierit la intoarcerea pe pamant.

Care-i legatura cu bacalaureatul romanesc?

Abordarea ipocrita de care au dat dovada cei ce au gasit vinovati in randul elevilor, al profesorilor sau al autoritatilor, luati individual sau la gramada. Lovitura este buna, pentru ca acest examen este o buna unitate de masura pentru lipsa de viziune si de valori din societate. Nu profesorii, fie ei chiar dezinteresati, nu elevii, fie ei jucatori de Counter Strike sau amatori de cluburi, nici macar un anume ministru nu poarta raspunderea, ci intreaga societate. Le-am servit tinerilor fie o abordare hedonista si inutil degajata a vietii, fie o tinerete marcata de lipsuri, menita sa-i elimine din start in jocul societatii. Au fost conditionati sa se comporte fie precum Klotz, ploconindu-se in fata puterii imbecile sau a banului, fie sa ignore, asemeni responsabililor zborului navetei, chiar evidentele; le cerem in schimb, acum, sa fie competenti si atotstiutori. Nu sta nimeni sa-i inteleaga, nu pricepe nimeni schimbarea prin care trece societatea si tanara generatie; curiosii sa caute o recenta analiza din BUSINESS Magazin, care se numea chiar "Revolutia generatiei C". Cei fara combustibil si fara pista de aterizare nu sunt tinerii, ci noi, restul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
editorial,
Dorin Oancea,
opinii,
bacalaureat
/opinii/fara-combustibil-si-fara-pista-de-aterizare-8464729
8464729
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.