De 1 Decembrie am vazut la televizor povesti emotionante despre romani exceptionali. Exceptionalitatea lor era nepretuita si cat se poate de diversa: erau preoti care ingrijeau copii, moldoveni care vopseau Turnul Eiffel, medici, artisti, intreprinzatori, oameni talentati pur si simplu. Asa si trebuie, sa fim constienti ca in jur exista si altceva, oameni frumosi care fac lucruri cel putin bune, daca nu exceptionale.

Dar mi-a lipsit ceva; as fi vrut ca vreun oficial al statului roman sa vina si sa multumeasca celor cateva milioane de romani al caror singur talent este rabdarea. Este vorba de orice truditor, fie la privat fie la stat - oamenii care muncesc, care platesc taxe, cu o afacere mai mica sau mai mare, calatori cu masini nu prea scumpe sau cu tramvaiul sau cu metroul, care nu se exhiba, care tin copii la scoala si care rabda. Rabda excese, explicatii, abuzuri, incoerente, inconsecvente, sefi, pietoni, soferi, cersetori.

Maria sa omul normal. Este in general ignorat, nu-l apara ONG-uri sau asociatii internationale si tine in spate, el si nu slabul din poveste, societatea romaneasca cu bunele si relele ei. Cred ca merita multumirea si recunoasterea aceasta daca, repet, autoritatile nu s-ar fi facut ca lucreaza de ziua nationala, la reuniuni internationale, chermeze cu fasole sau taieri gratuite de panglici.

Ma intorc acum la investitiile pomenite mai sus. Cea mai mare parte a ofertelor de acest tip iti deschid o pagina care explica ce si cum - e un amalgam de texte, de regula prost traduse din engleza, un mix de pdf-uri, argumente, marturii ale unor insi care nu au existat niciodata, siruri ale lui Fibonacci si grafice (ba unele chiar cu "lumanari japoneze"). Sentimentul este ca daca citesti toate pdf-urile acelea si te uiti bine-bine la grafice, la un moment dat se va auzi un declic, vei incepe sa tranzactionezi si pe urma banii or sa curga si o sa fii bogat si admirat.

Sa nu fiu gresit inteles, nu am nimic cu firmele serioase care au clienti ce isi pot permite sa intre pe piata valutara si sa speculeze. Este o piata puternica, care insemna la inceputul crizei 2.000 de miliarde de dolari tranzactionate zilnic, de 20 de ori valoarea cumulata a actiunilor de la toate bursele lumii. Si exista si conturi demo, care te pot ajuta sa te obisnuiesti cu modul de tranzactionare si cu ritmul si regulile pietei valutare. Iar sumele minime pentru un cont, 30 - 100 de euro, nu sunt un capat de tara pentru cea mai mare parte a romanilor cu calculator si internet.

Daca nu vrei FOREX, poate vrei aur si, daca esti grabit, poate nu vei baga de seama ca firma care iti ofera lingori din aur fin si monede are adresa de yahoo.com. Sau, de ce nu, fonduri europene. De fapt un ghid, luat probabil cu copy-paste de pe site-urile specializate si vandut drept solutia minune a finantarilor.

Stiu ca astfel de initiative - cativa banuti ciupiti de la multi-multi aburiti - sunt comune oriunde in lume. Ca exista peste tot insi care isi inchipuie ca sunt isteti si incearca sa pacaleasca naivii. Cred insa ca la noi terenul este mult mai fertil pentru asemenea tip de afaceri, ca multi romani nu au deprinderile, cunostintele, prudenta si abilitatea de a separa oferta cinstita de inselatorie. Si cred ca astfel de initiative ar trebui discutate si analizate si, de ce nu, temperate. La fel ca in cazul magazinelor de vise.

Lipsa multumirilor de care vorbeam, naivitatea semenilor, dar si afacerile-tun in care bagi un euro si obtii 5.000 sunt componente ale unei culturi a saraciei, puternic prezenta in Romania si acesta este subiectul adevarat al acestui text. Nu folosesc termenul in sensul sau sociologic, pentru ca nu ma intereseaza aici musai stiinta de carte sau nu stiu ce gen de muzica sau de manifestari artistice. Cultura saraciei inseamna pentru mine ideea de a imparti oamenii in dusi de nas si ducatori de nas, in fraieri si smecheri. Mai inseamna eliminarea egalitatii sanselor, idolatrizarile gratuite si folosirea de manipulari grosolane. Credinta in insul mesianic. Inertie si imobilism si folosirea in exces a ierarhiei natange. Multumirea de a supravietui, si nu vorbesc aici de satul romanesc, ci chiar de companii. Concret, un studiu al A.T. Kearney evidentia ca 97% din managerii romani considerau ca statul are un rol important in solutionarea crizei; cum solutiile de a opri criza sunt in exteriorul companiei, politica era una "de supravietuire", fara niciun pas nou. Cat se poate de gresit, nu credeti?

Am citit, intr-un text chiar despre cultura saraciei, o istorioara grozava: doi insi pe malul apei. Adus de curent, apare unul care se ineaca. Primul ins sare si il salveaza. Mai apare unul in pericol si primul sare din nou in apa. A treia oara la fel si in zare se vede al patrulea. Al doilea ins de pe mal da sa se ridice si sa plece. "Unde pleci? Avem oameni de salvat!", exclama primul. Si al doilea il lamureste: "Pai m-as duce sa-l opresc pe ticalosul care tot arunca oameni in apa".