Am luat ca exemplu situaţia asistenţei cu medicamente în România şi am subliniat că nu există încă o strategie naţională a medicamentului, care să clarifice care sunt direcţiile în care România trebuie, de exemplu, să facă stocuri în eventualitatea unor situaţii de forţă majoră. Lipsa unei strategii naţionale a dus la problemele semnalate în ultimii ani la Institutul Cantacuzino sau la scăderea drastică a volumelor medicamentelor fabricate în România din totalul medicamentelor utilizate în ţară, de la 62% în 2006 la 42% în 2010. Sau, şi mai scandalos, lipsa unor reglementări şi analize a nevoilor de medicamente a condus la majorarea alocărilor pentru medicamente de la aproximativ 350 milioane euro în 2007 la aproximativ 1,1 miliarde euro în 2011 (adică aproximativ 25% din totalul resurselor financiare alocate sănătăţii), fără o îmbunătăţire evidentă a accesului la medicamente, a stării de sănătate a pacienţilor sau a speranţei de viaţă. Toate aceste evoluţii ineficiente, datorate lipsei unei strategii multianuale şi transpartinice au făcut ca România, o ţară cu o tradiţie industrială bogată în sectorul farmaceutic, să fie doar o ţintă pentru importuri, care ar putea fi oricând sistate, riscându-se astfel accesul la medicamente al pacienţilor.

Am subliniat de asemenea că, la nivel conceptual, legea sănătăţii, stabileste exclusiv cadrul general, noţiunile definitorii, structurile componente, sursele de finanţare şi răspunderea pentru un sistem sanitar funcţional. Proiectul noii legi a sănătăţii care a cauzat foarte multe confruntări, multe din ele politizate şi în necunoştinţă de cauză, nu va avea efectele scontate fără o legislaţie secundară pe măsură, care să fie clădită pe priorităţi strategice. Astfel, legislaţia secundară şi terţiară va trebui să se pronunţe asupra a şase direcţii strategice de reformare a sistemului, după cum urmează:

- Prioritizarea: care sunt prorităţile sistemului sanitar (dar şi care sunt argumentele care stau la baza deciziei): sănătatea publică, sistemul de urgenţă, medicina primară, ambulatorie, serviciile spitaliceşti, programele naţionale, etc.? La urma-urmei, doar consensul asupra priorităţilor va asigura alocarea corectă şi transparentă de resurse;

- Standardizarea: serviciile medicale trebuie să păstreze standarde uniforme, în aşa fel încât actul medical să aibă aceeaşi calitate şi acelaşi cost indiferent de cadrul în care este prestat;

- Finanţarea: în funcţie de priorităţi şi de serviciile contractate şi cu identificarea clară de resurse; în aşa fel încât să nu se promită mult şi să se ofere foarte puţin, cum este şi cazul asistenţei cu medicamente;

- Privatizarea: care sunt structurile ce trebuie privatizate şi care sunt cele ce trebuie să rămână publice, în aşa fel încât accesul pacienţilor să nu fie condiţionat exclusiv de considerente materiale?

- Informatizarea, despre care nu sunt necesare alte comentarii şi

- Managementul: cine se va ocupa de administrarea structurilor şi resurselor sistemului, cine va evalua îndeplinirea indicatorilor de performanţă, etc.?

Dragoş Damian este CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.