De fapt, daca ar fi sa analizam in amanunt datele amintite, 2010 este format din doua jumatati diferite. Prima, in care avansul a fost de 35% fata de aceeasi perioada a anului precedent; a doua, in antagonism relativ ca si consecinta a masurilor de schimbare a reglementarilor in sistem, s-a incheiat cu o evolutie in usoara scadere. Dar, cu adevarat, uitand-ne la anul 2010 in totalitate piata a avansat cu un pas de 20%.

Cu toate acestea, lucrurile arata diferit in piata farmaceutica din Romania a anului 2010, atunci cand ai responsabilitatea aministrarii unui model complicat de operatiuni comerciale si industriale.

Plusul.

Statisticile reflecta evolutia cotei de piata a medicamentelor care ies din farmacie (si nicidecum performanta operationala a companiilor producatoare). Cu alte cuvinte, ele ilustreaza al treilea ciclu comercial in piata. Cei avizati stiu (in ciuda protestelor)

= ca avansul este in primul rand un efect de baza, dupa un an 2009 care a marcat o franare a vanzarilor de medicamente in Romania;

= ca avansul este aproape exclusiv al produselor inovative, in cazul carora totusi o fractiune importanta a cresterii este de fapt un dezechilibru cauzat de exporturile paralele.

= ca se vede un usor avans al medicamentelor generice ca efect al schimbarilor de reglementare din semestrul doi, departe insa de a sistematiza o cultura pro-generica specifica unei tari fara resurse.

= ca asistam implacabil la o canibalizare a cotei de piata a genericelor ieftine (5, maxim 10 RON) care in maximum un an vor deveni specie pe cale de disparitie.

Minusurile.

Realitatea din detalii este, asa cum am semnalat in august 2010, socanta. Termenele de plata au ajuns la intervale halucinante la producator, peste 300 de zile. De fapt nu exista o decontare ritmica, lunara, ci banii pe medicamente vin din rectificare in rectificare, fara transparenta si predictibilitate. Exista consecinte bolnavicioase si riscuri structurale ale acestei crize a lichiditatii.

In primul rand, la capatul operational, se exercita presiuni creative de colectare a banilor, solutii care au mutat deja in instrumente toxice. Cesiunea de creante, ofertele "bundle" anti-comerciale, recircularea inter-clienti a termenelor si conditiilor, redistributia limitelor de credit, suprastocarea, etc., nu sunt solutii normale si este o mare greseala in a le transforma in activitate curenta. Si, ca o ironie a sortii intr-o piata tanjind dupa lichiditati, sunt manageri care chiar cred despre ei ca ar fi competenti concurand prin prelungirea termenelor de plata...

La capatul financiar, se cauta solutii de refinantare sau contingenta, atunci cand compania-mama nu exista sau refuza sa mai crediteze filiala locala. Bucuria bancilor si asiguratorilor, care cresc voiniceste comisionalele si dobanzile pentru astfel de tranzactii.

Iar la mjloc se afla administrarea indicatorilor curenti ai afacerii; orice manager junior care se uita intr-un raport de profit si pierderi sau intr-un raport de cash-flow va sesiza cu usurinta ca toata cresterea din 2010 este imobilizata in capital de lucru, ca operatiunile nu generaza cash si ca profitabilitatea este sub practicile industriei. Indicatorii capitalului de lucru ating in unele luni cote alarmante, de peste 85% din cifra de afaceri, iar cash-ul generat din operatiunile din 2010 este inferior celui din 2009. Si in fine, mai mult, de jumatate din cheltuielile de exploatare sunt de fapt cheltuieli de provizionare care sunt obligatorii in numele practicilor controlului intern si audit-ului extern: provizioane de neincasare, provizioane pentru comisioanele de factoring (pentru rarele situatii cand bancile acepta o astfel de solutie), provizioane pentru contributia pe vanzari (clawback), provizioane de risc pentru cheltuieli neprevazute (one-off-uri diferite).

La sfarsitul lungii liste de minusuri reamintesc celor care au uitat ca cel putin 15% din creante nu se vor incasa niciodata pentru ca farmacii si distribuitori au profitat de reglementarile inpardonabil de subtiri si au iesit din afaceri declarandu-si insolventa (dar desigur, cui ii pasa atata vreme cat producatorii au platit TVA si probabil ca vor plati chiar impozit pe profit si contributie "claw-back" pe veniturile neincasate).

Nu stiu cine se mai bucura de plusul din 2010. Poate doar birourile de reprezentanta sau filialele de marketing ale multinationalelor pentru care rapoartele de cota de piata sunt singurul indicator de performanta si care, creditate parinteste fiind de catre companiile-mama, nu duc grija minusurilor. O entitate locala, care isi administreaza rapoarte financiare complete, isi modernizeaza operatiunile prin investitii capitale, isi evolueaza modelul de afaceri, isi dezvolta activitatile (inclusiv la export) si isi optimizeaza supply-chain-ul, nu se bucura deloc de plusul din 2010 si munceste foarte mult la anularea efectelor minusurilor.

Cei avizati stiu ca criza din industrie care a inceput in 2009 este total diferita de cea din 2005 pentru ca a suprins jucatorii in alt ciclu economic. Daca in 2005 creditul furnizor si creditul bancar si-au dat mana pentru a duce lucrurile mai departe, in criza din prezent, care este in forma continua si agravata, creditul bancar nu mai exista sau este foarte scump. Si atunci creditul furnizor ramane cel care mentine in viata jucatorii, sistemul, pacientii. Intrebarea pur medicala este insa aici daca, vis-a-vis de solutiile terapeutice cerute de sistem, avem creditul furnizor care vindeca. Adica ne intrebam daca pacientii romani au acces la medicamentele de care cu adevarat au nevoie sau la cele pe care unii producatori sunt gata sa le dea pe gratis creditand in nestire sistemul.

DRAGOS DAMIAN este CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy si presedintele Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice din Romania.