Dar pe mine stiti ce ma ingrozeste? Faptul ca domnul Traian Basescu are asemenea spaime si ca nu le trateaza cum trebuie. Din perspectiva si cu prerogativele de jucator, asa cum ne-a obisnuit in ultimii ani. Dintr-o cu totul alta perspectiva, sunt tentat sa spun ca nu are a se teme - criza nici nu a plecat, deci nici nu se poate intoarce, indiferent de cifrele pe care Guvernul se pregateste sa le fluture in curand - o crestere de zero virgula ceva nu inseamna nimic mai mult decat ca am atins fundul prapastiei, dar ca vom ramane acolo in lipsa unor masuri complete si coerente de incurajare a afacerilor.

Si criza nici nu va pleca, pentru ca situatia Romaniei este in prezent complet decuplata de restul Europei sau al lumii. Ma uit in jur si constat ca detasarea de care vorbesc este o constanta - ignoram cu voiosie sau din tampenie cam tot ce se intampla in lumea larga, tendinte, modele, schimbari. Sigur ca exista persoane conectate, sigur ca exista compartimente de analiza care stiu pe ce lume traiesc, exista multinationale si reclame si publicatii si internet. Dar conectarea si analizele si reclamele si publicatiile si internetul nu deschid mintile oamenilor, si aici e problema.

Sa le luam pe rand. Se schimba Codul muncii. Sper sa nu mai fie altcineva in afara domnului Boc care sa spere ca o astfel de modificare va determina investitorii sa stea la coada in Vama Bors. O modificare a legislatiei muncii poate cel mult sa completeze un pachet de masuri in masura sa atraga investitii; aceasta pentru ca insasi centrul de interes al lumii investitionale se schimba, se deplaseaza catre Asia, fie ea chiar afectata de radiatii. Un pachet de masuri am gasit, de exemplu, la ministrul britanic al finantelor George Osborne: reducerea impozitului pe profit in etape timp de patru ani, dar si impozitarea suplimentara a bancilor, reducerea taxelor pe carburanti, cresterea varstei de pensionare, impozitarea suplimentara a veniturilor mari, sprijin la acordarea unor credite, taxarea viciului, alaturi de o surpriza, taxarea exceptionala a marilor companii petroliere din Marea Nordului cu circa 2 miliarde de lire sterline. Osborne a precizat ca va urmari cu ochi de soim pretul carburantilor, pentru a preveni transferul taxei in pretul platit de soferi. Nu stiu ce efect vor avea masurile cancelarului, el sustine ca ajuta consumatorii si usureaza viata IMM-urilor, in timp ce companiile petroliere au anuntat ca noua taxa inseamna pentru ele reduceri de locuri de munca. Dar vad un program coerent pe care un politician si-l asuma, cu multe masuri pe care le percep drept logice si bine intentionate.

Nu vad in Romania o singura idee pentru dezvoltarea industriei, a productiei, cu toate ca steaua economiei romanesti a fost sustinuta in ultima perioada nu de turism sau servicii, ci de exporturi. De oameni care au luat metalul, l-au topit, l-au transformat in piese auto, au facut automobile si le-au exportat. Este reteta care a permis Germaniei sa iasa din criza mult mai repede decat restul statelor lumii si sa devina, de voie, de nevoie, sustinatoarea bajbaielilor europene de asa-zisa reconstructie. Si retineti, este vorba de aceeasi Germanie care nu cu mult timp in urma era afectata de somaj si crestere economica timida, in timp ce Spania sau Irlanda erau pe creasta valului. Iar acum nemtii au devenit, dupa cum bine spunea Time, China Europei, jucand, practic, invers decat China: unii produc ieftin si prost, altii scump, dar foarte bun, unii investesc in oameni, iar altii in cladiri; muncitorii germani au acceptat reducerea salariilor, dar au primit garantii ca isi vor pastra locurile de munca pana in 2013.

Nu vad o idee pentru dezvoltarea clasei de mijloc, in afara banilor primiti de tinerii antreprenori. Si statisticile companiilor indica o injumatatire, in cei trei ani de criza, a acestei categorii atat de importante pentru economia si societatea unei natii.

In 1995 Japonia a fost lovita de un cutremur catastrofal, care a distrus Kobe, al saselea port al lumii atunci si un important centru industrial. Pagubele au fost estimate la 100 de miliarde de dolari si predictiile care indicau ani buni pentru recuperare si reconstructie nu au intarziat sa apara. Un singur an de zile mai tarziu portul revenise la viata si dupa numai un an si trei luni industria se situa la 98% din valoarea anterioara cutremurului. Este un model de "distrugere creativa" care se regaseste in cazul mai tuturor cataclismelor naturale care lovesc nu numai natii harnice precum japonezii, ci oriunde pe glob. Chiar si in Romania, daca socotim ca am trecut de o etapa de distrugere care ar putea descatusa energii creative.

Culmea este ca presedintele Basescu are dreptate cand vorbeste ca trebuie responsabilitate si putina solidaritate. Chestiunea este ca domnia sa trebuie, jucator fiind, sa induca in societate germenii responsabilitatii si solidaritatii.