Dansul dinozaurilor

Autor: Mircea Sarbu Postat la 21 februarie 2011 46 afişări

Trebuie sa admit ca titlul nu l-am inventat eu, ci l-am preluat dintr-un articol din Financial Times in care se discuta despre recenta alianta dintre Nokia si Microsoft. Un parteneriat din care cu siguranta ultimul va avea de castigat.

Alianta dintre Nokia si Microsoft a luat pe toata lumea prin surprindere. Desigur, era de notorietate faptul ca finlandezii au probleme serioase, cu o scadere a cotei de piata de circa 10 procente in interval de un an. Desi continua sa fie cel mai mare producator de telefoane din lume, Nokia n-a reusit mare lucru in domeniul telefoanelor inteligente, desi a fost printre primii care le-au produs. Insa dupa revolutia declansata de Apple iPhone si desavarsita de Google Android, peisajul s-a schimbat radical, iar cei de la Nokia nu au reusit sa tina pasul in materie de software.

Nu se poate spune ca nu s-au straduit: au cumparat sistemul de operare Symbian (utilizat de mai multa vreme de companie), au pornit un proiect nou pentru dezvoltarea unui sistem numit Maemo, apoi si-au unit fortele cu Intel si au combinat Maemo cu Moblin, rezultand ceva foarte ambitios care se cheama MeeGo, inca in dezvoltare. Dar la viteza cu care evolueaza aceasta industrie, totul a mers mult prea lent. Se estimeaza ca in trei ani toate telefoanele vor fi smartphones, asa ca Nokia trebuia sa faca ceva. Iar primul lucru pe care l-a facut a fost sa-l schimbe pe directorul general Olli-Pekka Kallasvuo cu canadianul Stephen Elop. Acesta este primul CEO de la Nokia care nu este finlandez, ceea ce nu a sunat grozav in urechile angajatilor, insa este foarte probabil ca actionariatul a considerat ca-i mai bine sa aduca un om cu "experienta americana".

Experienta americana a lui Elop a cuprins si trei luni de sefie la Macromedia, apoi o pozitie importanta la Adobe (care a cumparat Macromedia), apoi a petrecut un an la Juniper Networks ca director de operatiuni (COO), dupa care a aterizat la Microsoft, unde a condus din ianuarie 2008 pana in septembrie 2010 divizia de business (cea care se ocupa de MS Office). Mai simplu spus, Elop a venit la Nokia direct de la Microsoft. Dupa ce patru luni s-a acomodat si a observat cum merg lucrurile in companie, a venit si vestea ca Android a depasit Symbian, devenind platforma dominanta in lumea telefoniei mobile. Elop a trimis un memo intern de-a dreptul dramatic, in care a facut o analogie intre situatia companiei si cea a unui petrolist de pe o platforma incendiata din Marea Nordului, care a avut de ales intre a arde de viu sau a sari de la 30 de metri inaltime in apele inghetate. A sarit si a fost salvat, ceea ce ar trebui sa faca si Nokia. Bineinteles ca mesajul a scapat in presa si a fost publicat integral de The Guardian, nu neaparat pentru partea de melodrama, ci pentru ca este una dintre cele mai lucide analize ale situatiei pietei dispozitivelor mobile la acest moment.

Mai putin lucida mi s-a parut insa solutia de salvare. Alianta cu Microsoft imi pare paguboasa pentru Nokia din toate punctele de vedere. In primul rand, Nokia nu va utiliza Windows Phone 7 in versiunea actuala, pentru ca, desi este un sistem incomparabil mai bun decat Windows Mobile - care a fost umilit de competitori si a fost abandonat - este inca imatur si plin de bug-uri. De pilda, inca nu are cut-and-paste si nici multitasking pentru aplicatiile de la alti proiectanti. Asa ca Nokia va astepta urmatoarea versiune, prevazuta pentru luna octombrie (dar care ar putea sa intarzie, data fiind lipsa proverbiala de punctualitate a gigantului din Redmond). Asadar, Nokia va putea sa puna pe piata primul aparat dotat cu noua platforma abia spre sfarsitul anului (in cazul cel mai fericit), iar in vremea aceasta telefoanele cu Symbian se vor vinde din ce in ce mai putin. Chiar daca finlandezii afirma ca vor intretine Symbian inca doi ani, putini vor fi cei care vor da banii (si nu putini) pe un produs aflat pe linie moarta. Colac peste pupaza, marii operatori au anuntat ca nu vor mai promova aparate cu Symbian. La fel se va intampla si cu primul telefon dotat cu MeeGo, prevazut pentru a doua jumatate a anului. Se pare ca nu sunt singurul care gandeste asa, din moment ce, imediat dupa anuntarea aranjamentului, actiunile Nokia au scazut cu aproape 20%, iar angajatii au recurs la forme de protest.

Trebuie notat si faptul ca Nokia nu are exclusivitate pentru Windows Phone, asa ca se va afla in concurenta directa cu producatori precum LG sau Samsung si ma indoiesc ca finlandezii vor putea fi competitivi din perspectiva preturilor. Se spune ca inginerii care lucreaza la Symbian si MeeGo incep sa-si pregateasca CV-urile, dar inca nu se stie ce restructurari se vor face. Intel este cu siguranta ingrijorat cu privire la soarta sistemului MeeGo. Si peste toate acestea, bucuria de a face afaceri cu Microsoft. De nepretuit.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
opinii,
weboscop,
Mircea Sarbu,
Nokia,
Microsoft
/opinii/dansul-dinozaurilor-7995182
7995182
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.