Dar până la urmă cine face această creştere economică, de unde vine ea, cine-i responsabil? Fiecare dintre noi dă vina pe Băsescu, Boc, Guvern, PDL, BNR, Isărescu pentru faptul că această creştere este aşa firavă, de nici nu se vede. Oricum faţă de trimestrul II din 2010 creşterea este de 1,4%, rezultat destul de bun, în condiţiile în care acel trimestru a fost bun şi indica un trend de revenire economică. Dacă nu venea creşterea TVA din iulie 2010, o măsură care a lovit în plină figură şi a trimis mediul de afaceri la pământ, acum am fi stat mai bine. 24% TVA? Adică un sfert din preţul unui produs este taxa pe valoarea adăugată? Este ucigător atât pentru cei care fac afaceri, cât şi pentru consumatori.

Atât companiile, directorii, oamenii de afaceri, bancherii, populaţia, investitorii străini, analiştii etc. aşteptăm ca guvernul să aducă creşterea economică, să vină cu măsuri active de relansare economică, să taie taxele şi impozitele etc. Iar guvernul aşteaptă ca întâi să-şi revină companiile private, să facă din nou investiţii, să creeze noi locuri de muncă, să vândă mai mult astfel încât în final să aibă pe ce pune impozit şi să strângă bani la buget. Dacă strânge bani suficienţi, de abia atunci va reduce Guvernul taxele, va mări salariile bugetarilor şi pensiile, va face investiţii mai mari, va da un impuls economiei etc. Preşedintele Băsescu le-a spus oamenilor de afaceri, prezenţi la o conferinţă ZF, că după ce toţi îşi vor plăti taxele la stat, atunci promite că va scădea CAS-ul, taxa cea mai mare pe forţa de muncă, care susţine sănătatea şi pensiile. Iar mediul de afaceri cere ca întâi statul să scadă impozitele şi contribuţiile sociale pe muncă pentru ca apoi ei să poată plăti tot.

Acum fiecare aşteaptă de la alţii, nu de la el, să vină cu această creştere. În doi ani de criză o parte din oameni au pus ceva bani deoparte, pentru că economisirea a crescut.

Şi-au amânat şi au tăiat din cheltuieli pentru că nu se ştie ce va fi. Sau aşteaptă preţuri mai bune la apartamente, maşini, electrocasnice, mobilă etc. Astfel, banii stau la bancă, la saltea sau în aur. Pentru că au vânzări reduse, magazinele aşteaptă şi ele până să dea drumul la noi comenzi. Statul nu are de unde să ia TVA, accize. Alt blocaj. Pentru că nu au comenzi producătorii reduc din joburi, salarii, investiţii. Stau cu banii în conturi, nu vor să rişte. Aşteaptă datele statistice lunare, trimestriale, anuale. Blocajul se extinde. Neavând de lucru, oamenii taie din cheltuieli, întârzie ratele la bancă. La fel şi companiile. Toată lumea pierde câte ceva pe parcurs. Unii mai puţin, alţii mai mult dacă pe acest lanţ nu au un mijloc de control al cashului şi al clienţilor.

Din 2009 încoace pentru că a existat cerere externă, industria a reuşit să aibă rate de creştere substanţiale. Exporturile au mers, s-a întâmplat să iasă la momentul oportun şi modelul Duster care a adus plusul necesar ca să nu fie economia cu minus în faţă în lipsa revenirii consumului intern. Acum exporturile noastre încetinesc pentru că Europa încetineşte şi ea. Oricum şi dacă exporturile îşi reduc turaţia la 10% pe lună de la 30% tot este o mare realizare. Faţă de acum 20 de ani, exporturile au crescut de zece ori. Cât exporta România într-un an pe vremea lui Ceauşescu, acum exportă într-o lună.

Anul agricol bun a venit din Ceruri şi poate aduce 1 miliard de euro în plus, aşa spune guvernatorul BNR. Numai să aibă cine strânge recolta şi cine o valorifica.

Dar cine poate trage consumul în sus? Cine poate sparge acel cerc vicios în care fiecare aşteaptă de la celălalt să aducă creşterea. Când Alianţa DA a venit la putere, a introdus cota unică aşa în orb, dar care a declanşat o reacţie pozitivă în lanţ. Apoi s-au mărit salariile la bugetari, au crescut şi în sectorul privat. S-a consumat mai mult. Economia s-a învârtit. Acum Guvernul Boc nu mai măreşte salariile la stat, nici pensiile şi nici nu scade impozitele. În loc să le crească, statul trebuie să-şi reducă cheltuielile că nu mai are de unde să împrumute bani ca să-şi finanţeze întregul aparat. Spune că privatizează şi restructurează, dar în realitate nu face acest lucru.

Iar peste toate este sentimentul general de neîncredere, nu numai în Boc sau Băsescu, ci în toţi şi în toate, în ce se întâmplă în jurul nostru, în Europa, în America, în lume. Cum nu se poate mai prost.

Se zdruncină sisteme, aşa că nu mai avem ancore şi modele externe la care să ne uităm fără să punem semne de întrebare. Dacă vrem să creştem, trebuie să ne bazăm de acum mai mult pe noi înşine. Am fost aduşi/primiţi în NATO şi Uniunea Europeană prin forţa evoluţiilor politice. Am şi plătit un preţ economic pentru acest lucru. Dar românii care au intrat în afaceri acum 20 de ani, când a căzut sistemul comunist, s-au bazat pe ei înşişi, din inconştienţă. O parte s-au bazat pe stat când au preluat activele şi afacerile. Dar toţi au căpătat experienţă în lupta cu piaţa, cu consumatorii, cu vitregiile vremurilor, cu crizele. Aşa că revenirea creşterii economice le aparţine. Şi ne aparţine. Boc şi Băsescu au gestionat cât de cât criza asumându-şi cu spatele la zid măsuri de austeritate şi tăieri sinucigaşe politic. Dar nu au forţa şi modelul care să împingă economia înainte. Nu mai aşteptaţi de la ei. Încredeţi-vă în voi şi cereţi de-abia apoi socoteală.

Cristian Hostiuc este directorul editorial al Ziarului Financiar. Cititi mai multe opinii ale jurnalistilor ZF pe www.zf.ro