Crescuti in era digitala

Postat la 07 aprilie 2009 409 afişări

Inevitabil, cei crescuti printre computere, telefoane mobile si internet vor ajunge sa domine birourile, sa-si impuna cultura si metodele care le sunt familiare si, in cele din urma, sa schimbe lumea in care traim.

Sunt numiti de obicei Generatia Y. Mai sunt desemnati ca nativi digitali, Net Generation sau Millennials. Indiferent cum le spunem, ii recunoastem: sunt cei nascuti in epoca computerelor, a telefoanelor mobile, a jocurilor video si a internetului, iar aceste noi tehnologii le-au modelat gandirea si comportamentul intr-un mod cu totul special. Ne-am obisnuit sa-i consideram copii si sa ne asteptam ca, odata cu varsta, sa ne adopte sistemul de valori si stilul de viata. Insa cativa autori in frunte cu Don Tapscott - autorul unor carti precum Wikinomics si The Digital Economy - ne avertizeaza ca nu asa se va intampla. Dimpotriva, ei vor fi cei care vor modela societatea si economia dupa chipul si asemanarea lor. Iar cum nativii digitali se apropie de maturitate si incep sa intre in “campul muncii”, un conflict cultural in acest spatiu se contureaza deja.

 

Poate ca la noi aceste aspecte nu par inca de actualitate. Este adevarat ca istoria noastra demografica nu se suprapune cu cea americana si cea vest-europeana, unde dupa al Doilea Razboi Mondial se disting trei faze destul de clar conturate. In primul rand este vorba de ceea ce se cheama “baby boom”, corespunzatoare perioadei de dupa razboi, cand progresul economic rapid si sentimentul de siguranta a determinat o crestere masiva a populatiei. Perioada a culminat cu anii 1957-1960, cand familiile americane ajunsesera la o medie de 3,7 copii. Dupa o perioada de scadere a natalitatii (corespunzand asa-numitei Generatii X - oarecum in contratimp cu “decreteii” de la noi) a urmat un nou boom demografic numit “baby boom echo”, cu un varf la nivelul anului 1990. Acestuia ii corespunde ceea ce numim Generatia Y si este limpede ca aceasta generatie nu este doar diferita cultural, ci si foarte numeroasa, ceea ce explica previziunea lui Tapscott ca ea isi va impune destul de repede “stilul” in societate, incepand cu locul de munca.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
opinii,
weboscop,
Mircea Sarbu
/opinii/crescuti-in-era-digitala-4175069
4175069
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.