Cu doar doua saptamani in urma am scris in aceasta pagina despre cartea lui Evgeny Morozov "The Net Delusion", care incearca sa sustina ideea ca puterea internetului in promovarea libertatii si democratiei este o iluzie. Autorul chiar pluseaza: internetul este mai degraba o arma in mana guvernelor represive. M-am bazat mai mult pe argumentele lui Cory Doctorow pentru a sustine contrariul, dar intre timp am primit chiar din jurnalele de stiri o demonstratie elocventa. Daca puterea internetului nu face doua parale, de ce guvernul egiptean a incercat sa opreasca total accesul la retea in timpul recentelor demonstratii?

Povestea acestei blocade digitale este cu totul speciala, pentru ca este pentru prima data in istorie cand o putere politica incearca sa inchida total accesul la internet si la telefonia mobila. Se stie ca autoritatile din China, Iran sau alte tari cu regimuri autoritare sau represive cenzureaza sau limiteaza accesul, dar niciuna nu a dorit sa blocheze tot traficul (nu punem la socoteala Coreea de Nord, unde internetul pur si simplu nu exista). Thailanda si Tunisia au taiat accesul la siturile de stiri si la retelele sociale in timpul tulburarilor, insa blocada totala este o problema tehnica foarte complexa. Avand in vedere ca totul a cazut deodata (in doar 13 minute o tara a disparut din internet), este indiscutabil ca guvernul egiptean a avut un plan foarte bine pus la punct. Nu voi insista pe detaliile tehnice, dar merita amintit ca retelele de telefonie mobila au fost oprite chiar de operatori (protocolul cu guvernul egiptean prevede aceasta posibilitate) si ca un singur ISP din zece a ramas activ: Noor Data Networks, care foloseste un cablu submarin operat de Telecom Italia. Dar se pare ca "scaparea" a fost intentionata, pentru ca Noor deserveste bursa egipteana si, probabil, alte servicii strategice si bine protejate - nu-mi imaginez ca, de pilda, serviciile secrete au ramas in bezna.

Si cu toate acestea, multi egipteni au reusit sa strapunga blocada. Cea mai simpla cale a fost sa-si reaminteasca o metoda abandonata de mai mult de un deceniu: dial-up pe liniile telefonice terestre, in combinatie cu programe de "camuflaj" de genul Hotspot Shield sau servicii precum Tor. De ce au fost oprite retelele mobile, dar nu si cele fixe? Pentru ca acestea din urma sunt practic utilizate doar ca mijloace de comunicare individuale, in timp ce telefonia mobila converge spre internet. O alta varianta, ceva mai scumpa si mai complicata, a fost utilizarea comunicatiilor prin satelit (si ea o metoda utilizata pe vremuri de mai multe ISP-uri). S-au folosit, de asemenea, sistemele "ham radio" (radioamatori) si unele retele virtuale private, care au devenit aproape publice. Inginerii de la Google si SayNow au dat si ei o mana de ajutor, punand la dispozitie trei numere fixe unde egiptenii puteau lasa mesaje vocale, care erau automat transcrise si trimise ca tweet-uri.

Pana la urma, blocada a fost ridicata in 2 februarie si egiptenii s-au napustit pe Facebook, Twitter si serviciile de stiri. Un think tank al Organizatiei pentru Dezvoltare si Cooperare Economica a calculat ca cele cinci "zile negre" au costat Egiptul aproape 100 de milioane de dolari, insa pierderile potentiale sunt mult mai mari, deoarece este greu de crezut ca investitorii din zona telecom vor reveni prea curand. Insa dincolo de toate acestea este certitudinea ca internetul reprezinta astazi o putere cu o importanta miza politica. Joseph Nye - profesor la Harvard si autorul cartii "The Future of Power" - remarca faptul ca accesul larg la mijloacele de informare (in special internetul) a schimbat datele unei ecuatii politice in care statele occidentale au sustinut guverne autoritare sau chiar dictatoriale pentru a evita ascensiunea gruparilor islamiste radicale. Realitatea este ca informatia a dat nastere unui "nou mijloc", adica unei paturi semnificative a populatiei din tari musulmane care este moderata si chiar moderna, capabila sa pondereze atat tendintele dictatoriale, cat si islamismul radical, dar pe care Occidentul fie a ignorat-o, fie a neglijat-o. In termenii lui Nye, s-au concentrat doar asupra tranzitiei puterii, dar nu si asupra "difuzarii" puterii.

Regizorul iranian Bahman Ghobadi a pus el insusi pe torente filmul sau "No One Knows About Persian Cats" (premiat la Cannes si interzis in Iran) pentru ca tinerii din tara lui sa-l vada si sa-l raspandeasca. V-ati imaginat ca in Iran sunt cateva sute de formatii de muzica rock si jazz in clandestinitate? Ei sunt "noul mijloc" pe care l-a produs internetul.