Care este lucrul fără de care pentru tine un an nu e complet?

Autor: Andra Stroe Postat la 19 decembrie 2022 100 afişări

Care este lucrul fără de care pentru tine un an nu e complet?

În ultimele interviuri făcute anul acesta, pe lângă întrebările obişnuite pe care le pun în general şi cele născute din discuţia în sine, am mai pus una, menită la o mică introspecţie: care este lucrul fără de care pentru tine un an nu e complet?

Am început 2022 cu un articol despre rezoluţiile liderilor de business şi cu propriile mele rezoluţii scrise în agendă, în noaptea de Anul Nou. Dintre toate, am respectat una singură: să călătoresc măcar o dată pe lună în afara ţării. Au fost şi concedii de o săptămână-două prin Asia şi Orient, au fost şi city breakuri, au fost şi deplasări cu jobul, au fost şi trei plecări într-o lună, ba chiar şi o excursie de dimineaţă până seara la Tel Aviv. Acum, în decembrie, abia întoarsă în ţară din penultima plecare din 2022, mi-am dat seama că pentru mine un an nu ar fi complet fără călătorii.

Nu cred că e clişeic să ai o listă cu obiective pe care îţi doreşti să le atingi într-un an, ci util. Pentru că dintre toate, unul reprezintă cu adevărat aşteptarea ta de la anul respectiv, şi lucrul fără de care pentru tine un an nu e complet. Îţi vei da seama pe parcurs care e, în funcţie de efortul pe care îl vei depune pentru a-l îndeplini, şi îţi vei da seama că a fost cel mai important, în funcţie de cât de dezamăgit vei fi sau, din contră, satisfăcut, dacă la final de an, prin comparaţie cu restul listei, nu vei fi reuşit să îl atingi sau, din dimpotrivă, îl vei duce la bun sfârşit. Şi te va ajuta să te cunoşti mai bine, dar şi să îţi evaluezi priorităţile. Vei vedea la ce, la cât sau la cine eşti dispus să renunţi pentru a-ţi atinge respectiva rezoluţie, şi asta îţi va da totodată ocazia să îţi pui un pic în ordine şi celelalte aspecte ale vieţii tale: worklife balance-ul, finanţele, relaţiile – de prietenie, de familie, de business şi nu numai.

La final vă las cu această întrebare şi vă provoc ca, uitându-vă retrospectiv la ultimele 12 luni, să vă daţi seama ce a contat cel mai mult pentru voi în acest an ce se apropie de final sau ce mai era de completat. Iar când veţi găsi răspunsul, faceţi tot posibilul să se regăsească în 2023 în agenda voastră!

Andra Stroe, jurnalist Business MAGAZIN. andra.stroe@businessmagazin.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Opinie,
business,
lideri
Urmează ZF Power Summit 2023

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.