350 de cuvinte pe minut

Autor: Mircea Sarbu Postat la 27 februarie 2012 76 afişări

Albert Einstein ne-a lăsat o minunată definiţie a educaţiei: este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ce ai învăţat la şcoală. Într-o lume în care informaţia abundă şi ne este mereu la îndemână, definiţia lui Einstein nu mai este o simplă butadă, ci o cale de urmat.

Peste tot în lume se vorbeşte enorm despre sistemul educaţional. Avizaţi sau nu, direct interesaţi sau doar chibiţi, toţi au convingeri ferme şi par să deţină reţetele cele mai bune. Întotdeauna un sistem dintr-o anumită ţară este considerat "performant" şi, în consecinţă, un model demn de adoptat, pentru ca în scurt timp să se constate că respectivul sistem este contestat chiar în ţara de origine. De exemplu, sistemul american, care cuprinde multe dintre cele mai prestigioase universităţi din lume. Iar cum o mare parte dintre studenţii acestora provin din liceele americane, se poate presupune că sistemul este bun în ansamblu. Când crezi că ai găsit modelul ideal, găseşti în YouTube un interviu în care Frank Zappa zice cam aşa: "Şcolile (americane) antrenează oamenii ca să devină ignoranţi cu stil. Îţi oferă echipamentul necesar ca să ajungi un ignorant funcţional". Toată lumea îl aprobă, iar un comentator notează că afirmaţiile sunt valabile pentru orice sistem de învăţământ din oricare parte a "civilizaţiei industriale".

Aici însă se ridică două probleme. Prima este de ordin general şi voi reveni asupra ei: mai trăim astăzi într-o civilizaţie industrială? A doua este mai specifică: în prea mare măsură şcoala românească produce ignoranţi nefuncţionali, cu un bagaj de cunoştinţe sărac, cu abilităţi de comunicare precare şi, cel mai adesea, fără nici o aderenţă la problematica societăţii în care trăiesc. În această privinţă, avem într-adevăr de învăţat de la şcoala anglo-saxonă, iar primul lucru la care mă gândesc este practica dezbaterii ("debate"), care, cel puţin în America, este un sport naţional cu rezultate vizibile. Un american de pe stradă poate să emită fără probleme câteva fraze coerente despre un subiect oarecare, iar unul educat poate susţine o prezentare publică interesantă, în vreme ce la noi auzim cel mai adesea nişte păreri alături de subiect într-o română aproximativă în primul caz şi expuneri adormitoare în al doilea. Diferenţa nu este de inteligenţă, ci strict de educaţie şi antrenament: în şcolile noastre, elevul pur şi simplu nu are ocazia să se exprime. M-am bucurat cu naivitate când în programa de liceu a apărut o materie numită "Logică şi argumentare", imaginându-mi că va aduce şi exerciţiul practic. M-am înşelat.

În şcolile din Statele Unite, dezbaterile sunt o practică uzuală, cu dublu scop. Pe de-o parte, elevii sunt încurajaţi să se documenteze din surse diverse pe subiecte interesante şi cel mai adesea de actualitate, iar pe de altă parte să susţină argumentat un punct de vedere (adesea se trage la sorţi care echipă susţine pro şi care contra). La o scurtă privire peste tematică, am găsit subiecte precum "Guvernul federal trebuie să-şi sporească substanţial eforturile de explorare şi/sau dezvoltare dincolo de mezosferă" sau "Impactul căderii bursei de valori asupra economiei", dar şi unele precum "Football or Soccer" sau "Pro şi contra uniformelor şcolare". Nu îndrăznesc să-mi imaginez cum s-ar desfăşura (dacă, prin minune, s-ar desfăşura) la noi o dezbatere la nivel de liceu despre o oarecare politică guvernamentală, iar o dezbatere despre uniformele şcolare pe care am urmărit-o pe un forum web românesc a reuşit să mă uluiască prin absenţa aproape deplină a argumentaţiei şi abundenţa frazelor imperative.

Un recent articol din Wired relatează că la un concurs de "policy debate" pentru liceeni (există şi campionate), elevii au vorbit la o viteză de 350 de cuvinte pe minut. Iar în acest punct revenim la prima problemă. Dacă acum 10-20 de ani documentarea implica lungi vizite la bibliotecă, zeci de cărţi măcar răsfoite şi căutări prin colecţii de ziare şi reviste, astăzi internetul oferă informaţii abundente, din toate sursele, începând cu tratate academice şi terminând cu bloguri sau chiar mesaje de pe Twitter. Problema s-a mutat, deci, de la "căutarea informaţiilor" la "selecţia informaţiei", iar informaţia în exces trebuie expusă într-un timp limitat, motiv pentru care un concurs de argumentaţie elegantă devine un absurd concurs de "cine apucă să expună mai multe argumente". Performaţa nu mai e să găseşti informaţii despre ceva, ci să-ţi copleşeşti cantitativ adversarul. Bun venit în civilizaţia informaţională!

A venit vremea ca profesorul să înţeleagă că internetul a schimbat totul şi rolul său de transmiţător de informaţii s-a încheiat. De-acum va avea unul mult mai greu: de antrenor al spiritului critic şi al argumentaţiei, adică al capacităţii de a selecta informaţia şi de a o transforma în cunoaştere. Poate că lumea de mâine va aparţine autodidacţilor bine antrenaţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
opinii,
weboscop,
Mircea Sarbu,
educatie,
SUA
/opinii/350-de-cuvinte-pe-minut-9341144
9341144
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.