În urmă cu 15 ani, dădea cu mopul într-un Lidl din Germania, iar acum conduce unul dintre cele mai mari lanţuri de retail din România

Postat la 26 noiembrie 2021 66706 afişări

Când a intrat în retail, în urmă cu 15 ani, dădea cu mopul într-un Lidl din Germania şi o spune fără ruşine. Astăzi este cel mai admirat CEO din România, în urma votului primit pentru ediţia din 2021 a topului 100 Cei mai admiraţi CEO, realizat de Business Magazin. Este povestea lui Marco Hoessl, executivul din fruntea operaţiunilor locale ale Kaufland, pentru care România a devenit „acasă”, Acesta fiind locul unde prind contur şi planurile sale de viitor.

Sunt un om simplu, care munceşte mult – poate prea mult,  se bucură de familie, ​face sport pentru că îi place mâncarea românească, şi meditează”, se descrie Marco Hoessl, CEO Kaufland România şi Republica Moldova într-o frază. Când era copil, executivul nu îşi aminteşte ce dorea să devină la vârsta maturităţii. „Nici nu cred este important ce ai vrut să devii, ci mai degrabă cine ai devenit.”

Ce şi-a dorit însă, încă de mic, a fost să trăiască într-o lume corectă, care să îi dea şansa ca prin muncă să demonstreze că orice e posibil. N-a avut niciodată mentori, şi nici nu crede în reţete sau modele, ori că există un lider la fel ca altul. „Pot vorbi în numele meu. Şi eu mă ghidez după cele cinci niveluri de leadership. Adică atunci când oamenii te urmează pentru că aşa vor, nu pentru că aşa trebuie. Când ai respect faţă de oameni, eşti devotat, modest, ai şi rezultate de la echipă.” A întâlnit, însă, oameni care îl inspiră, dar crede că, decât să te ghidezi după exemple, mai bine lucrezi să devii cea mai bună versiune a ta astfel încât să ajungi să îi inspiri la rândul tău pe cei din jur.

Lecţia modestiei

În retail a ajuns, în urmă cu un deceniu şi jumătate, printr-o coincidenţă. La 30 de ani lucra în managementul pe zona de asistenţă medicală şi povesteşte că aproape fiecare zi venea la pachet cu o veste proastă. Chiar dacă era conştient de faptul că acesta e cursul firesc al vieţii, îi era greu să fie el cel care le dă oamenilor veşti proaste. „Aşa că am văzut într-o zi, într-un ziar, un anunţ de angajare la Lidl (în Germania — n. red.).

Mi-am actualizat CV-ul şi l-am depus. Spre surpriza mea, m-au angajat. Aşa că primul lucru pe care l-am făcut în retail a fost să dau cu mopul. Şi nu îmi e ruşine să spun asta.” Lucra 15 ore pe zi, şase zile pe săptămână, dar aşa a învăţat cum funcţionează industria de retail şi ce sunt standardele de calitate. „Faptul că am început de jos este un atu extrem de important inclusiv azi. Mă ajută să rezonez cu fiecare coleg. Ştiu pe pielea mea cât de grea este munca unui lucrător comercial şi asta mă motivează să încerc să le uşurez fiecare zi la serviciu.”

La Lidl, parte tot a grupului Schwarz, a evoluat treptat şi a obţinut mai multe roluri de conducere, inclusiv în plan local, ca director regional. La începutul anului 2014 s-a alăturat echipei Kaufland în departamentul internaţional de vânzări, iar în funcţia actuală a fost numit câteva luni mai târziu, primind, la doi ani distanţă, şi rolul de CEO al Kaufland Republica Moldova. Profesional, executivul spune că a crescut prin muncă.

„Părinţii mei au fost oameni simpli, dar mi-au inspirat de mic respectul pentru lucrul bine făcut. Tot ei m-au învătat modestia şi respectul faţă de semeni. Sunt sfaturi de urmat o viaţă. Dovadă că asta fac şi azi, asta vreau să le transmit mai departe şi copiilor mei.” Din fire, este un un om pozitiv şi preferă să se uite la partea plină a paharului.

Aşa că în loc să se „împiedice” de greutăţi, preferă să se „arunce” în provocări, care consideră că aduc cu ele cele mai mari beneficii, te scot din zona de confort şi îţi testează creativitatea, capacitatea de adaptare. Asta nu înseamnă însă că retailul este uşor, subliniază el. „E poate cel mai dinamic domeniu de pe piaţă. Îl privesc ca pe o combinaţie de maraton cu alergare de viteză. Trebuie să fii bine antrenat ca să ţii toată cursa şi să ajungi primul la finish. Dar beneficiile sunt pe măsură. Lucrezi cu oameni pentru oameni şi fiecare zi este diferită. Practic este greu să te plictiseşti.”

Cititi aici materialul integral

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.