Ne îmbogăţim pe bursă anul acesta?

Postat la 11 ianuarie 2012 59 afişări

La fiecare început de an aceeaşi temă revine în actualitate: cum mai câştigăm bani anul acesta? în ce să pun banii: la bancă, în fonduri mutuale, pe bursă, în lei sau în euro?

Analiştii şi brokerii se întrec în predicţii şi încearcă să anticipeze evoluţia pieţelor şi să indice acele acţiuni care ar putea înmulţi banii investitorilor. Investitorii fac curăţenie în portofolii, vând acţiunile care i-au dezamăgit, cumpără altele care au perspective mai bune.Toate aceste exerciţii stau în general sub semnul optimismului, pentru că cei care au banii, investitorii, trebuie să fie optimişti, să creadă în creştere, pentru a investi în continuare, iar analiştii şi brokerii trebuie să fie optimişti, pentru că altfel n-ar mai veni clienţii la ei.

Anul acesta, însă, optimismul e mai moderat ca niciodată. Într-un sondaj realizat de Ziarul Financiar, managerii de fonduri văd principalul indice al bursei de la Bucureşti crescând cu 15%. Analiştii Erste de la Viena estimează un potenţial de creştere de 17% pentru acelaşi indice. Brokerii sunt rezervaţi, dacă nu chiar pesimişti. Nu mai e entuziasmul de altădată când brokerii şi analiştii vedeau la început de an creşteri de 30% sau chiar de 50% pentru indicii bursieri.

Ce înseamnă o creştere de 15% pentru indicele BET? Înseamnă că unele acţiuni de la bursă ar putea înregistra creşteri de 20%, 30% sau poate chiar 50%, în timp ce altele vor creşte cu 10%, 5% sau poate chiar vor scădea. La fel, vor fi investitori care vor câştiga 20%, 30% sau 50% şi vor fi investitori care vor câştiga mai puţin, poate nici cât dobânda la bancă, sau chiar vor pierde.

Şi astfel, bursa de la Bucureşti intră în rândul pieţelor normale, unde unii câştigă, iar alţii pierd, iar pentru a obţine câştiguri peste media pieţei sau peste dobânzile bancare, pentru ca investiţia în acţiuni să devină într-adevăr rentabilă este nevoie de documentare şi analiză. Anii când cumpărai aproape orice acţiune şi la sfârşit de an aveai un câştig de 50% sau poate chiar 100% fără niciun efort au rămas în urmă. Şi poate aşa se explică şi scăderea constantă din ultimii ani a numărului de investitori.

Cu ce premise începe anul 2012? Privind în urmă, bursa a avut doar trei ani de scădere în cei 15 ani de când există indicele BET ca referinţă, iar după fiecare an de scădere a urmat o creştere. Cum anul trecut bursa a închis pe minus, tradiţia spune că anul acesta ar trebui să fie pozitiv.Din păcate, în cazul bursei de la Bucureşti, tradiţia nu prea contează, în comparaţie cu bursele americane care au un istoric de peste 100 de ani şi ale căror grafice sunt brăzdate de cicatricile adânci ale crizelor, de la Marea Depresiune până la spargerea bulei dotcom.

Astfel, pentru ca analiza să fie mai exactă, trebuie să ne uităm la ce se întâmplă pe plan extern, pentru că evoluţia bursei de la Bucureşti rămâne corelată cu pieţele europene şi americane. Pe plan extern, însă, perspectivele descrise de analişti sunt tot mai sumbre. Criza datoriilor suverane continuă să ţină capul de afiş, soluţiile găsite de liderii europeni anul trecut nu sunt suficient de credibile, măsurile de austeritate luate de guverne ameninţă creşterea economică, băncile au nevoie de recapitalizare. Cum se traduc toate astea pentru investitorii de pe bursă? Fără creştere economică, nici acţiunile nu au creştere, iar acţiunile băncilor rămân cele mai riscante.

În aceste condiţii, principala provocare pentru investitorii la bursă pentru acest an rămâne protejarea portofoliilor, adică crearea unui portofoliu cât mai puţin riscant, dar care să aibă şi potenţial de creştere.Pornind de la aceste premise, majoritatea analiştilor recomandă pentru acest an acţiunile din sectoare defensive, precum energia, utilităţile sau telecomunicaţiile.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bursa,
euro,
îmbogati
/cover-story/ne-imbogatim-pe-bursa-anul-acesta-9130693
9130693
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.