Amy Winehouse pe gratis

Postat la 11 decembrie 2007 1 afişăre

Cei care cumpara telefoane Nokia vor putea asculta gratuit, timp de un an, melodii ale artistilor reprezentati de casa de discuri Universal Music.

Nokia e cel mai mare producator de telefoane mobile din lume, iar Universal Music e cea mai mare casa de discuri. In ciuda pozitiilor dominante, Nokia e departe de a genera miliardele de dolari din vanzarea de muzica, asa cum face Apple cu magazinul online iTunes - disponibil acum si de pe telefonul mobil iPhone -, iar Universal, ca si celelalte case de discuri, se confrunta cu problema distributiei de muzica pe internet pe care nu o poate controla. Solutia lor, oferirea unui permis de un an oricarui cumparator de telefon mobil cu veleitati muzicale, pe care poate asculta gratuit orice piesa, e o oferta cel putin la fel de buna acum cu a concurentilor. Melodiile descarcate pe iPhone costa totusi 99 de centi, deci e mai ieftin pentru cine foloseste un Nokia, iar daca ambele variante, descarcatul de pe internet sau direct de la casa de discuri, sunt gratuite, e de asteptat ca majoritatea utilizatorilor sa prefere varianta legala.

E drept, variantele de selectie sunt limitate de numarul artistilor reprezentati de Universal Music - intre care U2, Amy Winehouse, Johnny Cash, Rihanna sau Maroon 5 -, dar Nokia spune ca vor urma si altele. „Suntem in discutii cu toate marile case de discuri. Raspunsul lor de pana acum a fost foarte, foarte pozitiv“, a declarat agentiei Reuters purtatorul de cuvant al Nokia, Damian Stathonikos. „Sunt eliminate complet barierele financiare in calea «incercarii» de muzica noua. Aceasta schimba fundamental foarte mult in logica de business din industria muzicala“, a adaugat Stathonikos. Logica nuantata de reprezentantul Nokia este ca un an va fi suficient pentru utilizatorii acestui serviciu gratuit pentru a-l prefera si dupa ce s-au obisnuit cu el, cand nu va mai fi gratis.

Aceasta strategie a Nokia va purta comercial numele „Comes with music“ (vine cu tot cu muzica), slogan care probabil se va regasi pe cutiile cu telefoane, dar si in materialele publicitare utilizate pentru promovarea lor. Oficialii companiei finlandeze au declarat ca melodiile vor putea fi descarcate pe telefonul mobil si nu ascultate online, dar nu au mentionat daca vor putea fi si copiate pe alte dispozitive, mp3 player sau calculator.

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/telecom/amy-winehouse-pe-gratis-2302023
2302023
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.