Minecraft deschide porţile pentru dezvoltatori

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 20 aprilie 2017 861 afişări

În 2009, un mic studio din Suedia lansa un joc simplu, intuitiv, ce avea să devină în mai puţin de 12 luni un fenomen global. Numele studioului era Mojang, iar numele jocului, Minecraft. Succesul neaşteptat al acestui joc a trezit interesul mai multor companii, însă cel care a oferit suma corectă a fost Satya Nadella, CEO al Microsoft, aflat la prima achiziţie majoră de când a preluat conducerea companiei fondate de Bill Gates.

Minecraft deschide porţile pentru dezvoltatori

Aşa cum peisajul din Minecraft se întinde la nesfârşit în faţa utilizatorilor, jocul în sine a devenit un fenomen global ce a crescut dincolo de ceea ce îşi imaginau creatorii săi. Jucătorii au creat nave spaţiale ce plutesc pe cer, copii după clădiri emblematice precum Notre-Dame sau chiar scene întregi din Stăpânul inelelor.

În contrast cu alte jocuri populare precum Call of Duty, având ca punct central violenţa extremă, sunt puţine lucruri ce pot fi reproşate unui tânăr pasionat de Minecraft. De multe ori părinţii se joacă alături de copii, iar mii de şcoli au inclus Minecraft în programul de studii. Psihologii au lăudat, în mai multe rânduri, sprijinul jocului în dezvoltarea abilităţilor cognitive ale tinerilor.

Mojang, compania care a creat fenomenul Minecraft, are însă acum ceea ce am putea numi o „problemă bună”: utilizatorii cer niveluri noi mai repede decât compania poate dezvolta.

Pentru a rezolva situaţia, creatorii au anunţat recent lansarea Minecraft Marketplace, un magazin de unde jucătorii pot cumpăra pachete cu obiecte customizate, realizate de dezvoltatori independenţi. Platforma va fi disponibilă pe dispozitive mobile şi terminale ce rulează Windows 10 din această primăvară. Imediat după lansare, jucătorii vor putea să cumpere monede virtuale Minecraft, pe care le pot cheltui apoi pe niveluri, personaje sau alte feluri de a customiza jocul. Toate acestea vor fi însă opţionale, Majong anunţând că va păstra în continuare varianta gratuită a jocului.

Potrivit lui John Thornton, producător executiv în cadrul departamentului Minecraft Realms, dezvoltatorii independenţi vor primi peste 50% din fiecare achiziţie. Cu alte cuvinte, pentru prima dată în istoria jocului, există posibilitatea de a deveni un „antreprenor Minecraft”. Mai mult, James Delaney, cel care a dezvoltat unul dintre sistemele grafice ale Minecraft, este de părere că lansarea Marketplace va aduce un nou segment de public.

Există însă şi un obstacol în calea celor ce se văd deja îmbogăţindu-se de pe urma Minecraft: Mojang vrea să asigure o calitate superioară în Marketplace, aşa că dezvoltatorii va trebui să dovedească, în primă fază, faptul că deţin o entitate juridică sau că lucrează prin intermediul uneia. Va fi astfel mai greu pentru cei de 12-13 ani să devină superstaruri în lumea Minecraft.

Thornton a mai declarat că îşi doreşte ca utilizatorii activi - peste 55 de milioane pe lună - să înţeleagă că versiunile de PC şi Mac nu vor fi ignorate, chiar dacă principalul interes al companiei stă în versiunile pentru dispozitive mobile. „În prezent avem chiar mai mulţi programatori care lucrează la jocul original decât în 2014, atunci când Microsoft a achiziţionat drepturile”, a spus Thornton.

Suma oferită de Nadella celor de la Mojang, de 2,5 miliarde de dolari, reprezintă una dintre cele mai mari oferite de Microsoft pentru preluarea unei companii. În afară de episoadele Skype, Nokia şi aQuantive, pentru care Bill Gates a plătit peste 5 miliarde de dolari, cumpărarea Mojang reprezintă cea mai mare investiţie a Microsoft.

Markus Persson, care trăieşte la Stockholm, a câştigat peste un miliard de dolari în urma tranzacţiei. Persson, cunoscut în lumea gamerilor sub pseudonimul Notch, era acţionar majoritar în cadul Majong, controlând 71% din acţiunile companiei. El are 1,8 milioane de urmăritori pe Twitter şi spune că a devenit celebru în uma succesului înregistrat de Minecraft. „Nu fac jocuri gândindu-mă că ele vor avea succes. Pentru mine nu este vorba doar despre bani”, a spus Persson.

La 36 de ani, Persson spune că nu a dorit să poarte responsabilitatea unui asemenea succes: „Nu vreau să devin un simbol, să fiu responsabil de un succes de asemenea proporţii pe care, sincer, nu îl pot înţelege. Eu nu sunt un antreprenor, nu sunt un CEO, sunt un simplu programator căruia îi place să-şi exprime părerile pe Twitter”, a mai declarat Persson.

În 2016, Minecraft a devenit al doilea cel mai bine vândut joc video din istorie; până în prezent, s-au vândut peste 122 de milioane de exemplare. Tetris rămâne cel mai bine vândut joc din istorie, cu vânzări estimate la 500 milioane de copii. Pe locul trei se situează Wii Sports, cu 82 milioane de exemplare vândute.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dezvoltatori,
deschidere,
porti,
joc,
nume,
studio,
suedia,
companie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.