Alina Vîlcan

Deşi scriu lună de lună despre alţi oameni, îmi e greu să scriu despre mine.

De aproape opt ani, lucrez în presa scrisă. Nu am lucrat niciodată într-un alt domeniu.

Recunosc că prefer paginile tipărite. Într-o lume în care cei mai mulţi se mută pe internet, eu mă încăpăţânez să trăiesc pe pământ. Şi iată de ce, uneori, spun că m-am născut prea târziu (adică în '86).

În materie de texte jurnalistice, citesc pe nerăsuflate şi reportajele lui Brunea-Fox, dar şi cele mai noi ediţii Vogue Paris. Mă inspiră deopotrivă şi cover story-urile din Vanity Fair, dar şi unele texte din presa de la noi.

Vreau să cred că ştiu să apreciez autenticitatea unui articol, curajul de a inova al celui care îl scrie şi disponibilitatea acelora despre care se scrie.

Cu fiecare an, îmi dau seama că devin tot mai dependentă de poveştile lungi, de cafeaua bine îndulcită, de Marlboro Gold, de hainele negre, de pantofii fără toc. Noroc că nu toate dăunează grav sănătăţii!