In Londra, panorama City-ului, centrul financiar vechi al orasului, este dominata de o constructie din otel si sticla, cu o forma inconfundabila. Gherkin (Castraveciorul), asa cum este alintata de localnici cladirea unde s-a aflat sediul Swiss Re (pe care compania l-a vandut in 2007 pentru 600 de milioane de lire sterline), poarta semnatura arhitectului Norman Foster si a devenit unul dintre personajele principale in fotografiile turistilor sositi in capitala britanica. Daca te aventurezi mai departe pe strazile inguste din City descoperi o alta cladire inclusa in ghiduri turistice - sediul companiei de asigurari Lloyd’s, o investitie de 163 de milioane de lire finalizata in 1987, dupa un proiect al casei de arhitectura Richard Rogers. Cladirea are sase turnuri si este o combinatie intre metal si sticla care nu trece neobservata, semanand mai curand cu o intreprindere industriala din viitor.

 

In Barcelona, una dintre cele mai cunoscute cladiri de locuinte este complexul Walden 7, un bloc de 14 etaje grupat in jurul a cinci gradini interioare, cu o fatada inspirata de cea a unei fortarete din trecut. Constructia poarta semnatura lui Ricardo Bofill. Bofill a proiectat si portul Praski din Varsovia, care s-a transformat intr-una dintre principalele atractii din capitala Poloniei. La Praga, multi turisti raman cu amintirea Podului Carol, dar si a “cladirilor care danseaza” - doua cladiri moderne proiectate de Frank Gehry, alintate de localnici Fred si Ginger: cea din beton sprijina dansatoarea ce isi unduieste silueta din otel si sticla.

 

Majoritatea oraselor din Europa se lauda cu monumente de arhitectura moderna, pe cat de laudate de promotori si dezvoltatori ca posibile surse de venituri din exploatarea lor propriu-zisa si deopotriva din turism, pe atat de criticate de opozantii modernismului in arhitectura, considerat impersonal, rece si stricator al peisajului urban traditional. Evident, arhitectii se straduiesc sa-si apere viziunea, convinsi ca numai cladirile imaginate de ei pot ridica din punct de vedere urbanistic orasele europene, mai ales cele din tarile foste socialiste, grevate de mostenirea blocurilor de beton. Ricardo Bofill, unul dintre asa-numitii “starchitects” (arhitecti-vedete adepti ai inovatiei radicale si ai personalitatii in arhitectura), din categoria lui Frank Gehry, Zaha Hadid, Norman Foster sau Richard Rogers), a vorbit in exclusivitate cu BUSINESS Magazin despre ce ar trebui sa faca Bucurestiul pentru a-si depasi propria sa mostenire de blocuri socialiste, dar si despre schimbarile aduse de criza economica intr-o industrie dominata de mega-proiecte.

 

“Pentru ca Bucurestiul sa se poata mandri cu un simbol de arhitectura moderna este esential sa se creeze o tendinta. In Barcelona si in Spania, in general, s-a creat o concurenta intre planurile urbanistice, iar partidele politice au mizat pe astfel de teme. Initial, mega-proiectele s-au lansat in Barcelona, iar apoi si celelalte orase au inceput sa ceara cladiri proiectate de arhitecti faimosi”, afirma Bofill. Arhitectul considera ca tocmai criza este cel mai bun moment pentru a face planuri, care pot fi lansate dupa depasirea perioadei dificile din economie.

Ricardo Bofill are 40 de ani de experienta ca arhitect, avand in portofoliu proiecte de design urbanistic si infrastructura, cladiri culturale, sportive, rezidentiale sau design de mobilier. Arhitectul conduce Taller de Arquitectura (Atelierul de Arhitectura), care a dezvoltat printre altele La Place de l’Europe din Luxemburg, cartierul Nova Karlin din Madrid sau NanSha din Guangzhou.

 

Bofill si-a pus amprenta si pe proiecte publice de mare amploare, precum Aeroportul din Barcelona, Teatrul National din Catalonia, Barcelona sau Palatul Congreselor din Madrid. Arhitectul a proiectat si sediile firmelor Christian Dior si Cartier din Paris, al Shiseido din Tokio sau al JP Morgan din Chicago. In zona proiectelor rezidentiale de mare amploare, catalanul are experienta unor mega-cartiere din Paris - Espaces d’Abraxas, in Marne-la-Vallée, o constructie in coloane de proportii gigantice, les Arcades du Lac, in apropiere de Versailles, sau Echelles du Baroques din cartierul Montparnasse. 

 

La Bucuresti, Bofill a proiectat pentru compania spaniola Avantia, pe un teren de 12 hectare cu deschidere la Lacul Morii din Bucuresti, un complex de birouri, zone comerciale si cladiri rezidentiale, in total o suprafata de 590.000 metri patrati cu constructii care ar urma sa faca parte din proiectele pe termen lung ale companiei. Terenul este cel mai mare din portofoliul companiei, care pana acum a investit 67 de milioane de euro in terenuri.

 

Bofill sustine ca numele unui arhitect celebru poate aduce succesul unui proiect, indiferent daca este sau nu criza economica, desi parerea lui e ca in epoci precum cea de acum, un dezvoltator poate avea un avantaj la finantare daca propune un proiect al unui “starchitect”: “Numele unui arhitect care face parte din <star sistemul> international da incredere si faciliteaza acordarea finantarilor de catre banci, mai ales intr-o asemenea perioada”.