Marketing pe bavareza sau cum fac nemtii miliarde de euro din povesti

Postat la 09 septembrie 2010 109 afişări

Cu vreo jumatate de secol in urma, agentii de turism din sudul Germaniei, cea mai bogata zona dintr-o tara care a fost aproape sa cucereasca lumea, cautau modalitati sa se readapteze noii ordini mondiale de dupa al Doilea Razboi Mondial.

Drumul romantic sau in varianta oficiala "Romantische Strasse" era o idee de marketing destinata soldatilor americani si familiilor lor, dispusi sa isi cheltuie soldele pentru povesti precum cea a extravagantului (sau nu-prea-sanatosului-la-cap, dupa cum il credeau contemporanii sai) rege Ludwig al doilea, care si-a construit prin castele precum Neuschwenstein sau Herrenchiemsee o lume plina de fantezie, rupta complet de realitatea acelor vremuri.

Sau pentru urme ale unor conflicte celebre, asa cum a fost razboiul de 30 de ani, cel care pornea la inceputul secolului 17 ca un conflict religios si care lua apoi amploare la intreg nivelul intregii Europe si instaura Franta ca putere dominanta, distrugand pe parcurs multe dintre orasele germane (cele mai multe nerevenind nici pana astazi la gloria dinainte).

Cu astfel de povesti, impanate cu castele vechi si un amestec de stiluri baroc, neoclasic si, bineinteles, romantic (neogotic) - pe masura ce germanii au simtit nevoia reintoarcerii la propriul trecut -, turismul din Bavaria a ajuns o industrie de peste 24 mld. euro anual, potrivit statisticilor biroului de turism local.

Doar cele 45 de castele si resedinte atrag anual mai mult de cinci milioane de vizitatori, atractia principala fiind de departe castelul Neuschwanstein, unde dorinta regelui (pe numele sau complet Ludwig Otto Friedrich Wilhelm) de a avea propriul Versailles a fost transformata intr-o masina de facut bani de catre nemti, vizitarea castelului semanand, daca vreti, cu una dintre liniile de productie ale producatorilor bavarezi de masini, intesate de roboti, foarte productivi, dar ale caror programe software nu permit deloc contemplarea minunatiilor care ies de pe aceste linii de productie.

Altfel spus, o industrializare dusa la extrem, dar care face ca drumul romantic, alaturi de alte drumuri tematice, precum cel alpin, al cristalului, al castelelor, al berii, al portelanului sau strazile diverselor dinastii de regi si imparati, precum Hohenzollern (ca sa aduc un exemplu apropiat) fac ca turismul sa fie sectorul economic cu cea mai mare contributie in PIB al Bavariei.

Nu va asteptati insa la caldura cu care sunteti intampinati de obicei in statele mediteraneene sau pe coasta Atlanticului, de exemplu, caci Bavaria pare acum o destinatie facuta mai degraba pentru germani si asiatici.

Nu degeaba statisticile efectuate de anumite companii care monitorizeaza forumurile de discutii de pe internet arata ca in timp ce turistii britanici, unii dintre cei mai plimbareti din Europa, nu stiu mare lucru despre Romantische Strasse, mai mult de noua japonezi din zece cunosc foarte bine conceptul. Ca dovada si faptul ca aproape toate indicatoarele presarate de-a lungul drumului sunt inscriptionate deopotriva in germana si cu caractere asiatice, dar nu si in engleza.

Dincolo de componenta turistica, romanticul drum ce serpuieste de-a lungul a mai bine de 360 de kilometri si care se intretaie pe alocuri cu celebrele autobahn-uri fara limita de viteza reprezinta o foarte buna oportunitate pentru un test-drive. Si ce alta masina ar putea cadra mai bine cu Bavaria decat BMW (acronimul pentru Fabrica de Motoare din Bavaria)?

Mai exact, seria 3 coupé, in varianta de motorizare diesel de doi litri, editia EfficientDynamics cu cateva imbunatatiri aerodinamice suplimentare, precum jante din aliaj in design turbina si suspensie coborata.

Daca nu ati inteles nimic din ceea ce tocmai am scris, inseamna ca probabil nu sunteti unul dintre cei 1.500-2.500 de romani care isi cumpara in fiecare an un automobil BMW nou si voi reformula: un model coupé (deci o masina cu alura sportiva, cu doua usi), cu 163 de cai-putere, suficienti pentru a ajunge de la zero la 100 de kilometri pe ora in circa 7,5 secunde si cu un consum de putin peste patru litri de motorina la 100 de kilometri.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
transporturi,
marketing,
masina,
BMW,
Germania
/analize/transporturi/marketing-pe-bavareza-sau-cum-fac-nemtii-miliarde-de-euro-din-povesti-7101308
7101308
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.