Momentul ideal pentru tranzactii in asigurari

Autor: Ana Raduta Postat la 27 septembrie 2010 39 afişări

Pentru investitorii in cautare de chilipiruri, acum este un moment bun pentru tranzactii. Pentru cei care scot active la vanzare, decizia e motivata fie de necesitatea capitalului pentru dezvoltare, fie de nevoia rapida de lichiditati. In tot cazul, comportamentul dinainte de criza, cand potentialii vanzatori asteptau mereu sa primeasca oferte mai bune, a disparut.

Acum trei ani, pe piata de asigurari incepea o serie de achizitii interesante, in conditiile in care jucatorii internationali voiau sa se extinda in Romania, iar actionarii locali primeau oferte de nerefuzat. Era plin de oportunitati si de o parte, si de cealalta. Nu banii erau problema, ci cat de convingatori puteau fi unii si cat de usor de convins altii. Acum, cei care cumpara sunt singurii avantajati, pentru ca tranzactiile se fac la preturi la care nici nu ar fi visat in perioada exploziva a pietei. Mai mult chiar, marii investitori sunt bombardati zilnic de antreprenorii care cauta sa-si vanda afacerea.

Majoritatea celor ce cauta cumparatori au nevoie urgenta de lichiditati, iar altii sunt nevoiti sa vanda pentru ca altfel nu le ramane decat perspectiva falimentului. Un exemplu este tranzactia de la inceputul acestui an intre omul de afaceri Ioan Soloman si operatorul grec de outleturi Vismoto Trading.

Soloman a vandut atunci afacerea pe care o infiintase cu multi ani in urma alaturi de sotia sa - lantul de supermarketuri Ethos. Se intampla intr-un moment cand avea nevoie disperata de lichiditati, dupa ce primise in anii trecuti oferte mult mai generoase, dar le-a refuzat. A spus pas fiecarei oferte, in asteptarea uneia si mai bune, pana cand a fost nevoit, in cele din urma, sa vanda singurului investitor dispus sa cumpere.

Sunt insa si companii pentru care, la o prima vedere, problemele financiare nu sunt atat de mari incat sa justifice o astfel de decizie. Si totusi, nu au mai asteptat, abandonand logica dinainte de criza, dupa care inca un an sau doi ar fi adus neaparat inca un zero sau poate chiar doua la oferta investitorilor. Cea mai recenta tranzactie de pe piata asigurarilor a avut loc saptamana trecuta, atunci cand Eureko, liderul pietei de asigurari de sanatate, a vandut catre Centrul Medical Unirea spitalul privat Euroclinic.

Evenimentul era asteptat de ceva vreme, in piata se vorbea inca de anul trecut ca olandezii de la Eureko ar vrea sa vanda, iar CMU era cu ochii pe toate clinicile private prin achizitia carora putea sa-si extinda reteaua. Ba, mai mult, oficialii celor doua companii spun ca discutiile erau chiar mai vechi de atat.

"De patru-cinci ani discutam, dar negocierile au devenit mult mai aprinse in ultimele sase luni. Nopti intregi am negociat si am lucrat la incheierea acestei tranzactii, alaturi de echipe de avocati si auditori", spune Wargha Enayati, directorul general de la CMU si cel care in urma acestei achizitii a ajuns sa conduca un lant de 126 de policlinici in toata tara, pentru care lucreaza peste 1.000 de medici.

Despre pretul platit de cei de la Centrul Medical Unirea pentru Euroclinic nu a vrut sa vorbeasca niciuna dintre partile implicate. Doar Wargha Enayati a trasat doua limite care lasa enorm de mult loc imaginatiei - "intre zece si 50 de milioane de euro", insa in piata se vorbeste ca pretul real este mai aproape de 10 milioane de euro decat de 50.

Avand in vedere ca inaugurarea Euroclinic, acum cinci ani, s-a facut dupa investitii de circa 14 milioane de euro, se poate spune ca CMU a facut o afacere buna. In plus, portofoliul de clienti care vin de la Eureko nu este deloc de neglijat. Cei 8.000 de asigurati ai companiei sunt, in cele din urma, 8.000 de clienti care aduc venituri lantului condus de Enayati.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
asigurari,
investitori,
tranzactii
/analize/servicii-financiare/momentul-ideal-pentru-tranzactii-in-asigurari-7419263
7419263
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.