Cum va arata lumea noastra dupa intalnirea liderilor G20

Postat la 05 aprilie 2009 51 afişări

De o parte au fost norii de gaz lacrimogen si pancartele anticapitaliste din strada, de cealala parte au fost meniurile exotice, cadourile si gesturile de curtoazie cu care liderii G20 s-au straduit sa-si alunge reciproc teama si nesiguranta. Mai trebuie spus si altceva despre summitul de la Londra?

Ziaristii i-au intrebat pe Barack Obama si pe Gordon Brown, la sfarsitul reuniunii G20 de saptamana trecuta, “ce s-a intamplat azi de natura sa ajute economia mondiala”. Ambii au evitat gratios un raspuns transant. Nicolas Sarkozy, in schimb, a zis ca e multumit cu rezultatul reuniunii, cu o mentiune speciala pentru noul sau amic transatlantic: Obama “m-a ajutat cu paradisurile fiscale, e un om foarte deschis, a fost totalmente in sensul a ceea ce ne-am dorit de la summit”.

Desi prima reactie pentru cine vede stirile e de dezamagire - inca o reuniune G20 de la care s-a asteptat mult si de unde au iesit numai generalitati - in realitate nu e asa, sau nu e chiar asa. Probabil ca unii s-au asteptat ca de la presedintii si prim-ministrii prezenti la Londra sa vina o lista de solutii radicale, de la o noua moneda mondiala de rezerva pana la o institutie noua de supraveghere a tuturor bancilor si bancherilor din lume, sau poate o solutie de a scapa peste noapte de portofoliile cu probleme din bilanturile grupurilor financiare. Acesta a fost sensul pentru care atatea comentarii dinaintea summitului au pomenit de “un nou Bretton Woods”, o noua arhitectura a pietelor si a finantelor mondiale de amploarea celei dezvoltate dupa razboi. Numai ca summitul de la Londra nici nu si-a propus asa ceva si nici n-ar fi reusit daca si-ar fi propus (vorba lui Obama - “daca ar fi fost doar Churchill si Roosevelt stand intr-o camera la un coniac, ar fi mers mai usor negocierea”).

Cunoastem bine ce frustrari genereaza aproape in permanenta dificultatea de a aduce la un numitor comun viziunile statelor din UE atunci cand se vorbeste de politici unitare si de coeziune in Uniune; cu atat mai greu sunt de conciliat acum viziuni ale unor state care nu numai ca nu fac parte dintr-un grup de interese comun, dar au stat si stau de parti diferite ale unor baricade ideologice sau de nivel de dezvoltare economica. Din acest punct de vedere, gluma lui Obama cu Churchill si Roosevelt capata un sens serios: adusa la realitatea summitului, probabil ca ea ii poate face pe unii sa se gandeasca la o discutie intre Obama si Gordon Brown care sa decida viitorul capitalismului sau niste masuri universal valabile de iesire din criza, numai ca asa ceva nu mai e posibil intr-o lume atat de intens globalizata ca aceasta.

De ce ar fi nevoie totusi de concilierea a 20 de puncte de vedere diferite? Criza a pus in evidenta aproape cu violenta dependenta reciproca nu numai dintre marile puteri, dar si dintre ele si marile tari in curs de dezvoltare pe care economistii le alinta de cativa ani cu acronimul BRIC (Brazilia, Rusia, India si China), statele arabe sau Japonia si Coreea. Acum patru ani, guvernatorul bancii centrale din China infiora bursele americane cu sugestia ca ar putea renunta la o parte din rezervele valutare in dolari in favoarea unor rezerve in euro, pentru ca toata lumea stia ce mult depinde America de faptul ca Asia cumpara active americane, deficitul comercial intre SUA si China continua sa creasca, iar Europa incerca sa gaseasca o cale de a depasi problemele create de un euro tot mai tare in raport cu dolarul.

Acum doi ani, cancelarul german Angela Merkel propunea un plan grandios de cooperare intre Europa si America, cu o piata comuna transatlantica, zona de comert liber si standarde comune pentru functionarea pietelor financiare; pe de o parte, planul ei putea fi vazut ca o alianta UE-SUA in fata concurentei asiatice, pe de alta parte ca o premisa pentru niste relatii mai corecte ale europenilor cu Rusia, de care UE depindea energetic, atunci ca si acum. Astfel de exemple, nu singurele, de circuite ale globalizarii unde fiecare are legatura cu fiecare pot sa explice de ce a fost nevoie ca discutiile despre criza sa se poarte acum nu intr-un G7 sau G8, ci intr-un G20 care pare sa fi devenit dintr-o data institutia cea mai buna pentru asa ceva.

Ar fi prematur sa conchidem ca asezarea la aceeasi masa a lui Obama si Merkel cu Dmitri Medvedev sau Hu Jintao e un semn decisiv ca pentru marile tari in curs de dezvoltare a venit in sfarsit momentul sa-si proclame influenta si sa profite de ea in raport cu puterile economice occidentale. Avem drept contraargument o multime de comentarii ale analistilor occidentali care sustin ca in cele din urma criza va lovi mai puternic tot tari ca Rusia si China si ca SUA ori Germania vor iesi din aceasta perioada in aceeasi postura de lideri - cu alte cuvinte, ca nici o criza nu poate schimba ierarhia traditionala de putere pe plan mondial. Ce e insa cert e ca idealul mai vechi al unei lumi multipolare incepe sa nu mai para asa de indepartat, dar nu gratie unor principii nobile, ci de nevoie; intr-un climat atat de imprevizibil, nimeni nu mai poate lua decizii in numele altora decat daca ofera ceva in schimb, compromisul ajunge obligatoriu, iar oricine se poate alia cu oricine.

Brazilia si Marea Britanie au sustinut impreuna la summitul G20 o crestere a finantarilor pentru comertul international (si au avut castig de cauza); Franta si Germania au reusit sa obtina, impotriva vointei SUA, un angajament colectiv ca noul regim de supraveghere a pietelor financiare va include si fondurile speculative (hedge funds); SUA, Japonia si Marea Britanie au incercat sa impuna ideea unor pachete de stimulare fiscala la care sa contribuie cat mai multe state, dar n-au izbutit, pentru ca s-au opus Germania si Franta; Rusia si China au incercat sa determine o discutie despre o noua moneda globala de rezerva in locul dolarului, bazata pe Drepturile Speciale de Tragere existente in practica FMI , dar fara succes, intrucat SUA n-are nici un interes sa incurajeze astfel de dezbateri. “E un moment istoric, cand lumea s-a adunat la un loc si a spus ca a fost gresit sa se promoveze dereglementarea pietelor”, a spus economistul Joseph Stiglitz, laureat Nobel.

Da, pentru ca, iata, s-au putut alia francezii, germanii si rusii contra punctului de vedere american si japonez. E greu de prezis ce efect va avea pentru redresarea economiei globale faptul ca vocea predominanta a Americii e inlocuita acum de un vacarm de glasuri sau, dupa caz, de soapte politicoase. Iarasi dupa vorba lui Obama insa, nici in viata, nici in economie nu exista garantii. O asemenea afirmatie ar fi fost de neimaginat rostita de predecesorul sau, George W. Bush.

 


Stuctura G20

Promisiunile liderilor

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
G20. summit,
UE. lideri,
Londra,
organizatie
/analize/servicii-financiare/cum-va-arata-lumea-noastra-dupa-intalnirea-liderilor-g20-4145282
4145282
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.