Omul care a radiografiat 80% din populaţia urbană

Autor: Razvan Muresan Postat la 04 iulie 2013 2830 afişări

Marian Şeitan a investit 350.000 de euro pentru a obţine, în premieră pentru România, o bază de date geografice a celor mai mari localităţi, însemnând 80% din populaţia urbană. Afacerea sa a devenit lider de piaţă în distribuţia de pliante în cutii poştale cu o cotă de piaţă de 60%, în ţara unde unele scrisori încă se primesc pe caloriferul din scara blocului.

TREI ANI DE ZILE AM LUCRAT LA BAZA ASTA DE DATE. PRIMA OARĂ NE-AM GÂNDIT CĂ O SĂ DUREZE ŞASE LUNI, APOI NOUĂ LUNI. A DURAT FOARTE MULT PREGĂTIREA. NU ERAM CONŞTIENŢI CĂ POT APĂREA ATÂTEA PROBLEME TEHNICE„, spune Marian Şeitan, fondatorul şi directorul general al companiei Inbox Marketing, subsidiara Mediapost Hit Mail, deţinută de Poşta Franceză, afacerea construită după anii 90 din care mai are în prezent 40%. Problemele se referă la aplicaţia care colectează datele, realizată de colegii săi din Franţa. Echipele s-au deplasat pe teren la fiecare punct de distribuţie a pliantelor, unde au înregistrat coordonatele GPS şi au monitorizat numărul de cutii poştale valide. Compania primeşte în depozit pliantele publicitare de la clienţii săi, cel mai adesea supermarketuri şi hipermarketuri, şi le distribuie, după anumite criterii, către locuitorii din zonă.

"AM FĂCUT ÎN PRIMUL RÂND BAZA DE DATE PENTRU NOI, pentru că acesta este standardul şi în străinătate, o bază de date cu adresele poştale la o precizie foarte bună„, spune Şeitan. Precizia de livrare a pliantelor a crescut pentru că firma ştie exact câte cutii poştale sunt în zona de distribuţie, iar planurile se fac cu o acurateţe mai bună, iar clienţii apreciază mai mult eficienţa unui serviciu precis: „Noi ştim exact câte cutii poştale sunt la o distanţă de cinci minute de mers pe jos de la magazinul X". Utilizarea acestor date de geomarketing, colectate de companie direct în teren, a accelerat câştigarea de către Inbox Marketing a poziţiei de lider, cu 55-60% cotă de piaţă.

Studiile DaedalusMillwardBrown arată că 91% dintre respondenţi au citit broşuri publicitare în ultima lună, iar trei sferturi le-au găsit în cutia poştală. În plus, două treimi dintre cei chestionaţi susţin că îşi aleg magazinul din care cumpără pe baza broşurilor pe care le primesc, în timp ce 40% aleg produsele achiziţionate pe baza pliantelor de acest fel. Ca urmare a acestor rezultate, companiile alocă până la 50% din bugetul de marketing pentru distribuţia neadresată de pliante, deşi există jucători care nu mizează prea mult pe această modalitate de promovare. Comercianţii alimentari trimit de regulă pliante o dată sau de două ori pe săptămână, cei generalişti o dată la două săptămâni, iar cei specializaţi o dată pe lună, în funcţie de obiceiurile de cumpărare. „Nemţii dimineaţa fac consiliu de familie, strâng toate pliantele pe care le primesc, se uită unde e mai ieftin şi fac un plan de cumpărături. În România, oamenii sunt mai puţin organizaţi, dar tot acolo se va ajunge", mai spune Şeitan. 

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/omul-care-a-radiografiat-80-din-populatia-urbana-11084108
11084108
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.