Mai mult fum peste hotare - ţigările made in România ajung în zeci de ţări

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 09 februarie 2013 3900 afişări

Peste 65 de milioane de euro au fost investiţi în ultimii ani în extinderea fabricilor din România ale celor trei mari producători de ţigări - British American Tobacco, Philip Morris şi Japan Tobacco International. Ca urmare, România s-a transformat într-un exportator net de ţigarete: miliarde de pachete ajung la fumători care poate nici măcar n-au auzit de România.

"ESTE O ADEVĂRATĂ PIATRĂ DE HOTAR PENTRU NOI," spune Mike Edwards, directorul fabricii British American Tobacco de la Ploieşti. El se referă la faptul că la sfârşitul lui 2014 va fi finalizată investiţia totală de 40 de milioane de euro pentru extinderea, dotarea şi echiparea fabricii, iar volumele exportate vor creşte de la 46% în prezent la circa 60%. Edwards a fost încântat să preia, în toamna lui 2009, operaţiunile fabricii din România, având anterior un mandat de conducere a unităţii de producţie din Serbia şi după ce mai lucrase anterior în alte trei ţări. Pentru cele 40 de milioane de euro investite la Ploieşti, pe lista scurtă s-au aflat mai mulţi candidaţi. Oraşul aflat la o aruncătură de băţ de Capitală a câştigat duelul, fiind luaţi în calcul mai mulţi factori: aşezarea geografică pentru a avea costuri logistice bune, infrastructura ("străzile nu sunt neapărat bune, dar proiectele se vor încheia la un moment dat"), apropierea de portul Constanţa ("importăm materii prime, deci e important"), calificarea personalului (pentru că în oraş au investit deja zeci de multi-naţionale) şi, nu în ultimul rând, costurile cu salariile (care, în mod evident, sunt mai mici decât în alte ţări din Uniunea Europeană). Singurul dezavantaj pe care îl vede Mike Edwards în ce priveşte Ploieştiul faţă de alte oraşe europene este costul energiei electrice, care ar putea creşte în perioada următoare, iar volumul de energie consumat de utilajele din fabrică este uriaş.

La Ploieşti sunt produse 19 mărci care sunt exportate acum în toată Europa, şase fiind branduri internaţionale (Dunhill, Kent, Pall Mall, Vogue, Viceroy şi Lucky Strike), restul fiind locale (de exemplu MS, care are o cotă de piaţă consistentă pe piaţa Italiei). Fumătorii români sunt atipici, constată Edwards, pentru că aici mărcile internaţionale deţin cea mai importantă felie din piaţă, mărcile locale având cote neîn-semnate. Fostul monopol de stat, Societatea Naţională Tutunul Românesc, care producea pe vremuri Snagov şi Carpaţi, a pierdut aproape toţi consumatorii în favoarea mărcilor celor trei producători internaţionali. Şi pentru că "rutele logistice sunt bune, ţigaretele de la depozitul logistic ajung pe piaţa din Marea Britanie în numai câteva zile", spune directorul fabricii de la Ploieşti. 540 de oameni lucrează acum în fabrică, iar în toamnă numărul va creşte, estimează Edwards, cu aproximativ 20%. Pentru creşterea capacităţii de producţie a fost nevoie de ridicarea din temelii a unei noi construcţii pe terenul deţinut de companie, iar depozitul va fi relocat în parcul logistic West Park. De acolo va pleca spre restul Europei 46% din producţia de 26 de miliarde de ţigarete a fabricii BAT din Ploieşti.

Ponderea exporturilor este chiar mai mare în cazul fabricii pe care o are Philip Morris în Otopeni, adică 80%, cea mai mare parte având ca destinaţie 15 pieţe din UE, din care cea mai importantă este Italia, unde ajung produse precum Muratti, Merit sau Diana, spune Sorana Mantho, corporate affairs director. "În 2012, Philip Morris România a investit un milion de euro în modernizarea fabricii din Otopeni pentru instalarea unei noi unităţi de răcire eficientă din punct de vedere energetic", declară Mantho. Investiţia face parte dintr-un program mai amplu care are ca scop reducerea impactului asupra mediului. Grupul deţine 56 de centre de producţie în 33 de ţări, în care produce peste 860 de miliarde de ţigarete în fiecare an. Fabrica din România este construită pe 3,3 hectare, iar investiţia totală ajunge la 120 de milioane de euro.

CU PROCENTE BUNE S-A MĂRIT PE PARCURSUL ANULUI TRECUT ŞI SUPRAFAŢA FABRICII JTI DIN PIPERA, pentru că şi JTI a decis să sporească volumele de producţie. Valoarea proiectului este de 25 de milioane de euro, spune Gilda Lazăr, director corporate affairs & communications, JTI România, Moldova şi Bulgaria. Suma totală a investiţiilor companiei pe piaţa locală se apropie de 100 de milioane de euro. Compania şi-a început operaţiunile pe piaţa autohtonă în 1993, moment în care importa ţigarete din Germania. Situaţia s-a schimbat radical de-atunci, pentru că în prezent JTI exportă circa 65% din producţie în peste 45 de ţări din întreaga lume, principalele pieţe de desfacere din Europa fiind Germania, Austria şi Cehia.

Unele ţigaretele produse la Bucureşti străbat însă drumuri mai lungi, având ca destinaţii America de Sud sau Asia. "Ca termen de comparaţie, pot spune că în acest moment capacitatea de producţie este la un nivel aproape dublu faţă de cel înregistrat în 2010, când însă din pricina creşterii pieţei negre volumele fabricate au fost reduse", declara anterior Gilda Lazăr. Pentru cei familiarizaţi cu mărcile pe care producătorul le aduce pe piaţa românească - cum sunt Camel, Sobranie, Winston - pachetele ce pot fi văzute în fabrică sunt în mod evident diferite, atât în ce priveşte numele (de pildă Time sau Camel fără filtru pentru fumătorii care îşi doresc un gust foarte puternic), cât şi culorile sau mărimea pachetelor, la Pipera fiind produse ţigarete extra lungi, care nu se vând pe piaţa locală. "Exportăm Camel fără filtru în toate ţările UE. Este un sortiment destinat exclusiv exportului ca, de altfel, multe alte mărci care nu figurează în portofoliul destinat pieţei româneşti", adaugă Gilda Lazăr. Personalul fabricii de ţigarete a crescut cu 125 de oameni în urma noii investiţii, ajungând acum la 333 de angajaţi (compania are în prezent aproape 1.000 de angajaţi), dar în nicio zonă a fabricii nu este aglomeraţie. Majoritatea etapelor de fabricaţie exclud complet manopera muncitorilor, cu câteva apăsări pe butoanele computerelor fiind selectate procesele dorite. "Şi forţa de vânzări s-a mărit cu mai mult de 50 de oameni", mai spune reprezentanta JTI. Grupul are peste 20 de fabrici pe toate continentele, iar cea din Pipera este recunoscută în grup pentru eficienţa costurilor şi are o întreagă pleiadă de certificări. "JTI Manufacturing a fost prima companie din România recunoscută ca "5S - Best in Class", în 2009, certificarea fiind înmânată reprezentanţilor JTI chiar de către fondatorul Institutului Kaizen, profesorul Masaaki Imai", spune Gilda Lazăr. În grupul JTI mai există o singură fabrică certificată 5S, la Trier, în Germania, iar în Europa sunt doar opt companii care au această certificare.

Una peste alta, după ce ani în şir România s-a dovedit a fi o piaţă excelentă de consum, mai nou păşeşte încet în liga exportatorilor. Are o serie de avantaje, între care aşezarea geografică, costul forţei de muncă raportat la calificări şi fabrici de ultimă generaţie. Avantaje de pe urma cărora ar putea câştiga bani buni şi producătorii din alte domenii.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
industrie,
tigari,
extindere,
fabrici
/analize/industrie/mai-mult-fum-peste-hotare-tigarile-made-in-romania-ajung-in-zeci-de-tari-10551945
10551945
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.