Al treilea moment istoric pentru Craiova. Episodul Ford

Autor: Bogdan Alecu Postat la 03 iulie 2012 44 afişări

Ford a demarat oficial producţia “de volum” la uzina auto de la Craiova, după aproape cinci ani de la semnarea contractului de privatizare. În premieră, într-o fabrică din România, un constructor va produce acum un automobil “hi-tech”, care va fi exportat într-o proporţie de peste 99%, dar şi unul dintre cele mai performante motoare de pe piaţă.

Mai bine de 70 de ani au trecut de când Ford a oprit producţia de modele V8 pe Calea Floreasca din Bucureşti, pentru a face loc maşinilor de război. De atunci, uzina constructorului american din Capitală a trecut prin mai multe destinaţii. Ford aproape revenise în 1966 pentru a relua asamblarea de maşini, dar negocierile de atunci nu au ajuns la o concluzie comună cu statul român. După aproape 50 de ani de la acele discuţii, Ford revine în România, iar acum preia direct uzina de la Craiova, care, spre deosebire de cea de la Mioveni, se poate lăuda că nu a fost proiectată pentru a produce maşini low-cost. Şi dacă în anii 30 constructorul american asambla maşini în Bucureşti, în uzina din Calea Floreasca, într-o cadenţă de aproximativ 2.500 de automobile şi camioane anual, acum la Craiova Ford va produce un B-Max la fiecare 1,7 minute, sau 500 de maşini pe zi.

Istoria uzinei auto de la Craiova începe în 1976, când statul român formează un joint-venture cu Citroën, "alianţă" din care constructorul francez se retrage în 1991. După numai câţiva ani, în 1995, la Craiova vin sud-coreenii de la Daewoo, dar nici acest parteneriat nu durează prea mult deoarece compania intră în faliment iar General Motors nu preia şi uzina din România "la pachet" cu celelalte. În acest timp Craiova se poate lăuda că a produs automobile de la celebrele Tico şi Matiz la Cielo, Nubira, Tacuma, ba chiar limuzina Leganza. La acea vreme la Mioveni se produceau maşini de o calitate discutabilă precum Berlină, Nova sau SupeRNova. Tocmai din acest motiv angajaţii uzinei de la Craiova sunt şi acum mai mândri când vine vorba de uzina lor.

"Indiferent că a fost vorba de Citroën cu Oltcit, de cei de la Daewoo sau acum de americanii de la Ford, conducerea a fost întotdeauna exigentă în ceea ce priveşte calitatea maşinilor, dar şi protecţia muncii. Noi, cei vechi, suntem obişnuiţi cu exigenţele, cei noi trebuie acum să înveţe", a spus unul dintre angajaţii Ford România. Şi acum, în timp ce la Dacia sunt produse automobile low-cost, constructorul american a demarat producţia unuia dintre cele mai avansate automobile de pe piaţă.

"Demararea producţiei de motoare EcoBoost, dar şi a producţiei noului B-Max aduce un nou nivel de tehnologie în Europa de Est. Obiectivul de a transforma uzina de la Craiova într-o unitate de producţie de nivel internaţional a fost atins", a spus John Fleming, vicepreşedinte al Ford, responsabil de unităţile de producţie la nivel mondial, cel care deţinea funcţia de CEO şi preşedinte al Ford Europa când constructorul american a preluat uzina de la Craiova. "Proiectul de la Craiova nu este cel mai mare coordonat de mine, însă este proiectul meu preferat", a subliniat Fleming. În 2007 când, alături de premierul de la acea vreme, Călin Popescu-Tăriceanu, semna contractul, Ford lucra la o capacitate de peste 100%, în timp ce peste tot vânzările de maşini creşteau. Din 2008 însă criza a afectat întreaga piaţă europeană.

"Un proiect de asemenea dimensiuni nu este uşor de dus la bun sfârşit, mai ales în contextul actualei crize economice. Proiectul a trecut prin situaţii dificile. Din moment ce nu am mai fost premier, nu am mai avut toate datele pentru o apreciere obiectivă în ceea ce priveşte proiectul, însă având în vedere piaţa europeană care a scăzut de la 19 milioane de maşini anual la 14 milioane în momentul de faţă, oricine se poate gândi că este o supracapacitate de producţie, iar unele uzine vor fi închise", a spus Călin Popescu-Tăriceanu, fostul prim-ministru, care, în septembrie 2007, a semnat contractul de privatizare cu Ford.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ford,
craiova,
productie,
/analize/industrie/al-treilea-moment-istoric-pentru-craiova-episodul-ford-9796262
9796262
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.