Clinica privata, cea mai buna afacere in recesiune?

Postat la 04 februarie 2011 1037 afişări

Managerii clinicilor private indraznesc sa investeasca zeci de milioane de euro pentru deschiderea de noi spitale. In tara cu cea mai mica speranta de viata din Europa si spitale publice care se-nchid, putini pun la indoiala viabilitatea unor astfel de afaceri.

"Segmentul serviciilor medicale private se adreseaza unei clase sociale cu venituri peste medie, dar aceasta clasa e si ea vulnerabila la criza.""Putem estima ca piata serviciilor medicale private va creste înca de 3-4 ori în urmatorii cinci anii."Un credit de 18 milioane de euro luat de Centrul Medical Unirea la inceput de ianuarie se va indrepta inspre un nou spital, trei policlinici si mai multe servicii disponibile pacientilor. Wargha Enayati, fondatorul CMU, anunta inceperea lucrarilor pentru al saselea spital al retelei, construit in afara Capitalei, in timp ce policlinicile vor fi tot in Bucuresti. Extinderea CMU vine in contextul in care 23 de policlinici si cinci spitale functioneaza deja sub sigla companiei.

Loc de crestere este, iar preluarea afacerii, anul trecut, de catre fondul de investitii Advent da elan dezvoltarii. Dezvoltare inseamna si specializari prea putin existente in mediul privat in momentul de fata, precum chirurgie, urologie, imagistica sau transplant. Si, dupa cum spune Wargha Enayati, "ne dorim ca pacientii sa nu mai fie nevoiti sa plece in alte tari pentru a-si rezolva probleme de sanatate si sa se poata trata in Romania".Pe acelasi drum a pornit-o si operatorul de servicii medicale MedLife. 25 de milioane de euro vor fi investite in trei spitale, noi clinici si farmacii, precum si pentru proiecte noi, care includ si achizitii de unitati medicale.

MedLife va deschide in primavara cele trei spitale - unul de pediatrie in zona Baneasa, cu 120 de paturi, un spital de urologie in zona Obor cu 50 de paturi, precum si un spital generalist la Brasov, cu 60 de paturi. Tot anul acesta, MedLife va deschide o clinica in zona Titan, investitie de 500.000 euro. n plus, Mihai Marcu, presedintele CA al MedLife, anunta si urmatoarele proiecte: un spital multidisciplinar, cu sectie de urgenta, in zona Floreasca, si unul la Cluj-Napoca. "Ne uitam doar la unitatile care pot fi de real interes si care pot sa adauge valoare si pe termen lung", a precizat presedintele MedLife, citat de Mediafax.

ntrebat de BUSINESS Magazin cat mai poate continua dezvoltarea intr-un ritm atat de alert, Mihai Marcu constata ca piata serviciilor medicale private e mult mai fragmentata decat in alte tari, cu liderul pietei care are 8-9%, in timp ce pe o piata matura liderul detine un sfert, iar ocupantul locului al doilea cam 15-17%. Solutia pentru maturizarea pietei ar reprezenta-o investitiile greenfield sau achizitiile. Atat timp cat piata serviciilor medicale private e estimata la 500 de milioane de euro pentru 2011, deci cam 10% din banii cheltuiti de stat pe sanatate, iar in tarile dezvoltate reprezinta pana la 90%, "putem estima ca piata va creste inca de 3-4 ori in urmatorii cinci ani", crede Mihai Marcu.

Wargha Enayati, fondatorul Centrului Medical Unirea, trage totusi un semnal de alarma si sustine ca extinderea trebuie sa fie facuta cu atentie. "Segmentul serviciilor medicale private se adreseaza unei clase sociale cu venituri peste medie, dar aceasta clasa e si ea vulnerabila la criza", declara Wargha Enayati. Fady Chreih, directorul executiv al CMU, confirma spusele lui Wargha Enayati: "Cu siguranta nu este o piata usoara in conditiile unei evolutii macroeconomice instabile".

In viziunea lui Wargha Enayati, in Bucuresti poate aparea un efect de bula speculativa, cu repercusiuni asupra tuturor clinicilor. Cat despre restul tarii, extinderea trebuie sa fie "foarte prudenta" si pentru inceput doar orasele foarte mari pot intra in vizorul operatorilor. Daca, pana in prezent cea mai mare parte din bugetul de investitii s-a concentrat in Capitala, tot Bucurestiul ramane si in continuare piata cea mai importanta pentru operatorii de servicii medicale private.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
manageri,
Viena,
clinici private
/analize/clinica-privata-cea-mai-buna-afacere-in-recesiune-7929224
7929224
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.