Vrem elevi de 10, dar când vine vorba de investiţii în educaţie suntem de nota 4. România nu mai are destui profesori care pregătească tinerii în domeniul care finanţează 6 la sută din produsul intern brut

Postat la 23 august 2021 106 afişări

Vrem elevi de 10, dar când vine vorba de investiţii în educaţie suntem de nota 4. România nu mai are destui profesori care pregătească tinerii în domeniul care finanţează 6 la sută din produsul intern brut

Universităţile nu au destui profesori de informatică. La Timişoara se folosesc specialişti IT din companii, în loc de profesori.

România are şi un deficit acut de forţă de muncă în IT. Fiecare IT-ist a generat un surplus de 8.000 de euro net în economie.

Vrem elevi de 10, dar când vine vorba de investiţii în educaţie suntem de nota 4. România nu mai are destui profesori care pregătească tinerii în domeniul care finanţează 6 la sută din produsul intern brut – specialiştii în IT.

De vină e legislaţia învechită care permite doar doctorilor în IT să ţină cursuri. Asta face ca profesorilor care ies la pensie să nu aibă cine să le ia locul. Până la modificarea legii, universităţile se descurcă aşa cum pot. Timişoara aduce specialişti din companiile IT, măcar pentru laboratoare şi seminarii. La Suceava, sunt cam 50 de profesori, la 1.200 de studenţi care urmează specializări de IT. Prorectorul spune că se descurcă, dar nu poate creşte cifra de şcolarizare.

Florin Drăgan, rector – Universitatea Politehnica Timişoara: „Dacă am vrea să-l invităm pe Bill Gates, am putea să-l invităm doar să ţină o prelegere, nu un curs cap-coadă, un semestru, bine, în cazul în care ar putea veni, pentru că nu ar îndeplini condiţiile să ţină acel curs. Pe partea de cursuri nu putem acoperi decât cu persoane cu doctorat, cu doctorat finalizat, care au déjà titlul de doctor”

Mihai Diminan, prorector – Universitatea Ştefan cel Mare: „Datorită diferenţelor salariale, în principal, foarte mari dintre domeniul IT industrial versus domeniul IT academic, această lipsă de personal nu va putea fi suplinită prea curând”

Ioan Bistran, inginer software: „Colaborarea cu Universitatea Politehnica, în ceea ce mă priveşte pe mine, constă în susţinerea unui laborator, la anul IV. Este o muncă benevolă. Nu este niciun fel de remuneraţie”

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cadre didactice,
refuz

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.