Veşti foarte proaste pentru unul dintre cele mai mari oraşe din România, venite chiar de la primar: Este puţin probabil să se poată evita carantinarea oraşului

Autor: Laura Buciu Postat la 03 noiembrie 2020 74 afişări

Veşti foarte proaste pentru unul dintre cele mai mari oraşe din România, venite chiar de la primar: Este puţin probabil să se poată evita carantinarea oraşului

Coeficientul de infectare cu SARS-CoV-2 în Timişoara este de aproape 6 la mia de locuitori, iar primarul oraşului, Dominic Fritz a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că este puţin probabil să se poată evita carantinarea oraşului. „Scopul este să salvăm cât de multe vieţi este posibil”.

Dominic Fritz a anunţat, marţi, că Timişoara este la o rată de aproape 6 la mia de locuitori infectare cu SARS-CoV-2 în ultimele 14 zile.

„Asta înseamnă că intrăm într-un scenariu de creştere exponenţială şi trebuie să spun că, din păcate, este puţin probabil că vom putea evita o carantinare a oraşului şi, de fapt, a întregii zone periurbane. Ieri (luni – n.r.), DSU, prin donul secretar de stat, a dat o comunicare ca localităţile care depăşesc rata de infectare de 6 cazuri la mia de locuitori ar trebui să trimită analiza privind impunerea măsurii de carantină sau justificarea pentru neiniţierea carantinării. Asta înseamnă că o să fim confruntaţi foarte curând cu această decizie”, a spus Fritz, într-o conferinţă de presă.

Acesta crede că nimeni nu va putea lua această decizie uşor, dar este convins că mai bine se întâmplă la timp, decât pre târziu.

„Dacă privim cifrele în faţă, atunci dacă realizăm că oricum la un moment dat o să trebuiască să carantinăm zona metropolitană Timişoara. Poate e mai bine decât mai târziu, pentru că bineînţeles, cu fiecare zi ce cresc infectările este mai greu să le limităm. Cred că scopul principal trebuie să fie să putem la sfârşitul lui decembrie să putem să sărbătorim un Crăciun cât de cât normal şi scopul trebuie să fie să salvăm cât de multe vieţi, iar pentru asta trebuie să dezbatem aceste măsuri”, a mai spus primarul Timişoarei.

Dominic Fritz a explicat că situaţia în Timişoara în spitale este destul de dificilă. În Spitalul „Victor Babeş” care tratează pacienţii COVID nu mai există niciun pat ATI liber, iar paturile non-ATI sunt ocupate 98%.

DSP Timiş a avizat, marţi, încă 50 de paturi în plus într-o clădire din Spitalul Municipal, din care 18 au şi priză de oxigen, a mai spus Fritz.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
fritz,
primar,
carantină

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.