Veşti bune pentru cei cu credite: EURO atinge CEL MAI REDUS nivel din ultimele 12 luni. FRANCUL ELVEŢIAN, la nivelul din decembrie 2011

Postat la 16 ianuarie 2013 12 afişări

Leul s-a apreciat după anunţul JP Morgan privind includerea obligaţiunilor României într-un indice al băncii, astfel că referinţa publicată de Banca Naţională a României (BNR) a coborât miercuri la 4,3364 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele 12 luni.

Un curs inferior, de 4,3340 lei/euro, a fost publicat de banca centrală la 30 ianuarie 2012.

În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,3894 lei/euro, asfel că nivelul de miercuri este cu 5,3 bani mai redus.

Pentru moneda americană, banca centrală a anunţat de asemenea un curs în scădere, cu 2,86 bani, la 3,2596 lei/dolar, reprezentând minimul din 29 februarie, când dolarul a fost cotat la 3,2357 lei.

În acelaşi timp, referinţa pentru francul elveţian a coborât la 3,5061 lei/franc, fiind cel mai redus nivel din decembrie 2011. O rata de schimb inferioară celei de miercuri a fost publicată la 7 decembrie 2011, când francul a fost cotat la 3,5037 unităţi.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
euro,
fran elvetian,
curs
/actualitate/vesti-bune-pentru-cei-cu-credite-euro-atinge-cel-mai-redus-nivel-din-ultimele-12-luni-francul-elvetian-la-nivelul-din-decembrie-2011-10476401
10476401
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.