Varujan Vosganian, fost ministru liberal de Finanţe, propus pentru portofoliul Industriilor

Postat la 19 decembrie 2012 12 afişări

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian, propus pentru portofoliul Industriilor şi Comerţului, a coordonat Finanţele şi Economia în guvernarea Tăriceanu, de numele său fiind legată prima nominalizare a României pentru un post de comisar european, care în final i-a revenit lui Leonard Orban.

Vosganian a mai deţinut funcţii de ministru în zona economică în Guvernul Tăriceanu. Din decembrie 2006 şi până în aprilie 2007 a deţinut portofoliul Economiei şi Comerţului, iar în urma restructurării guvernamentale din 2007 a condus Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Anul 2006 a fost pentru senatorul PNL momentul celei mai mari şanse ratate, după ce a fost propus de premierul Călin Popescu Tăriceanu pentru un post de comisar european, ce urma să fie preluat odată cu intrarea oficială a României în UE de la 1 ianuarie 2007. În momentul în care Vosganian se afla în drum spre Bruxelles, în presă a apărut o informaţie legată de o presupusă colaborare cu fosta Securitate.

Comisia Europeană i-a refuzat nominalizarea, iar Vosganian s-a întors la Bucureşti fără să deţină mandatul de comisar din partea României. Ulterior, după ce Tăriceanu a solicitat verificări, CNSAS a precizat că nu a existat vreun dosar legat de colaborarea lui Vosganian cu fosta Securitate. În cele din urmă, în locul lui Vosganian a fost propus de către PNL Leonard Orban, care a ocupat portofoliul CE pentru multilingvism.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/varujan-vosganian-fost-ministru-liberal-de-finante-propus-pentru-portofoliul-industriilor-10402608
10402608
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.