Vânzarea Blue Air: din 12 investitori, a rămas doar unul

Autor: Ioana Matei Postat la 20 mai 2013 44 afişări

Astăzi a fost desemnat câştigătorul procesului de selecţie în vederea vânzării Blue Air. Oferta declarată câştigătoare a fost depusă de Airline Management Solutions SRL şi constă într-un avans de 6.000.000 lei şi garanţii bancare suplimentare de 5.000.000 eur pentru eliberarea cash-ului colateral.

Vânzarea Blue Air: din 12 investitori, a rămas doar unul

Câştigătorul a fost anunţat de Casa de Insolvenţă Transilvania, coordonatorul echipei de negociere pentru vânzarea Blue Air. Firma Airline Management Solutions SRL are în acţionariat exclusiv specialişti în aviaţie, cu experienţă în domeniu şi management orientat către dezvoltarea zborurilor în regim smart flying. Oferta trebuie aprobată de creditori şi acţionari înainte de a se face transferul efectiv al business-ului. Blue Air se vinde cu obligaţii de aproximativ 28 milioane euro reprezentate în principal de obligaţia de a transporta pasagerii care au achiziţionat bilete în avans şi de alte câteva creanţe. Obiectul tranzacţiei îl fac activele necorporale ale societăţii, brand-ul, marca, know-how-ul, Web site-ul, platforma de rezervare bilete, cesiunea contractelor de leasing, depozitele cash colaterale şi participaţiile la Blue Aero SRL şi la Ingragroup SRL.

Fiind indeplinite toate condiţiile solicitate, Comisia de vânzare, în urma deschiderii ofertelor a  desemnat un câştigator din 12 investitori interesaţi. Acest câştigător va trebui ulterior aprobat de către creditori şi acţionari înainte de a se face efectiv transferul business-ului.

Casa de Insolvenţă Transilvania, în acord cu creditorii şi investitorii interesaţi de Blue Air, a accelerat licitaţia pentru compania aviatică pentru a putea conferi companiei o stabilitate ridicată. S-a decis vânzarea business-ului Blue Air pentru a consolida poziţia companiei pe piaţa din România, cât şi pe piaţa europeană, şi pentru a putea îmbunătăţi calitatea serviciilor de transport aerian oferite pasagerilor. Casa de Insolvenţă Transilvania a fost coordonatorul echipei de negociere încă de la demararea procesului.

Anunţul de scoatere la vânzare a companiei Blue Air a fost făcut pe 11 aprilie 2013. Într-o primă etapă a procedurii de vânzare, echipa de negociere coordonată de Casa de Insolvenţă Transilvania a atras 12 investitori interesaţi. Dintre scrisorile de intentie  depuse, 9 au fost considerate eligibile. În urma procesului de evaluare şi analiză a ofertelor depuse, în cursa pentru Blue Air au mai rămas 3 investitori. Dintre acestia doar unul a depus garantia solicitata de catre Comisia de vanzare. Oferta depusă de Airline Management Solutions SRL a îndeplinit soluţiile solicitate şi a fost declarată câştigătoare, urmând a fi validată de acţionarii şi creditorii companiei.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/vanzarea-blue-air-din-12-investitori-a-ramas-doar-unul-10888139
10888139
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.