UPDATE: În Bucureşti nu mai sunt locuri pentru vaccinare

Autor: Andreea Tobias Postat la 16 ianuarie 2021 49 afişări

În Bucureşti nu mai sunt locuri pentru vaccinare. Limita este de 600.000 de locuri în toată ţara, pentru următoarele 20 de zile, spune coordonatorul strategiei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.

Valeriu Gheorghiţă a declarat, vineri seară, la Digi24, după ce jurnaliştii au sunat la un call center de unde au aflat că locurile în Capitală au fost epuizate, că ritmul trebuie adaptat la numărul dozelor de vaccin disponibile.

Întrebat de ce bucureştenii nu se pot programa peste patru săptămâni, de exemplu, Valeriu Gheorghiţă a răspuns că autorităţile nu vor să se pună în situaţia în care programează şi vaccinul nu soseşte în ţară.

Există o limită de 600.000 de locuri pentru următoarele 20 de zile, la nivel naţional, potrivit lui Valeriu Gheorghiţă.

„Trebuie să păstrăm acest echilibru. În funcţie de doze, extindem centrele şi sloturile”, a adăugat coordonatorul strategiei naţionale de vaccinare.

Valeriu Gheorghiţă a mai spus că, în funcţie de ritmul de programare din judeţe, autorităţile vor încerca să redistribuie dozele de vaccin disponibile.

Întrebat de ce nu există doze suficiente, Valeriu Gheorghiţă a afirmat că există un calendar de livrare negociat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
vaccinare,
bucureşti,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.