Ungureanu vrea ca Parlamentul să îşi asume politic Strategia Anticorupţie pentru următorii ani

Postat la 20 martie 2012 12 afişări

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu va propune în coaliţie redactarea unei Declaraţii politice privind aplicarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2012-2015, care simplifică şi procedurile de ridicare a imunităţii parlamentarilor, declaraţie care să fie transmisă spre asumare şi Parlamentului.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, la finalul şedinţei de marţi a Guvernului, că Parlamentul ar trebui să îşi asume această strategie, din punct de vedere politic. Ministrul a arătat anterior că va propune Guvernului adoptarea unui document strategic privind combaterea corupţiei la nivel naţional, care va pune accent, pe de-o parte, pe integrarea eforturilor şi pe corelarea politicilor între instituţii şi, pe de altă parte, pe prevenire. El a arătat că este foarte importantă prevenirea faptelor de corupţie, nu numai combaterea lor, întrucât orice caz de aces fel chiar dacă este descoperit, investigat şi în final condamnat de justiţie reflectă de fapt un eşec al funcţionării.

Mai multe pe mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ungureanu,
parlamant,
strategie,
anticoruptie
/actualitate/ungureanu-vrea-ca-parlamentul-sa-isi-asume-politic-strategia-anticoruptie-pentru-urmatorii-ani-9418515
9418515
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.