Un sfert din accidentele la locul de muncă sunt provocate de consumul de alcool

Autor: Ioana Mihai Postat la 19 decembrie 2011 59 afişări

Dincolo de euforia pe care o produce primul pahar de alcool, consumul fără măsură atrage o serie lungă de probleme. Din acest motiv, Alianţa pentru Lupta Împotria Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT) a realizat un studiu naţional pentru evaluarea serviciilor de sănătate adresate persoanelor cu un consum problematic de alcool.

Experţii ALIAT au iniţiat primul studiu naţional, multistratificat, al cărui scop principal a fost documentarea situaţiei actuale a serviciilor medicale şi sociale adresate persoanelor cu un consum problematic de alcool.

Pentru realizarea studiului s-a plecat de la un eşantion reprezentativ concentrat pe 3 publicuri ţintă: persoane care beneficiază de servicii medicale pentru o tulburare legată de consumul de alcool (603 respondenţi), persoane care au un consum problematic de alcool, dar nu apelează la servicii medicale (601 respondenţi), şi medici (medici psihiatri, medici de familie, medici specialişti, dar şi profesionişti cheie din cadrul sistemului de servicii medicale şi sociale care adresează această problematică, însumând 546 respondenţi). Studiul are o marjă de eroare de 4%. Studiul face parte din programul Alcohelp, sprijinit financiar de Heineken România.

Concluziile studiului aduc în discuţie problemele majore cu care medicii, pacienţii lor, dar şi persoanele cu un consum problematic de alcool din populaţia generală se confruntă în abordarea acestui fenomen.

În ansamblu, medicii parte a grupurilor ţintă nu urmează deloc, sau urmează foarte puţin programe de formare în domeniul prevenirii şi tratării abuzului şi dependenţei de alcool. Cu toate că 76% dintre medicii psihiatri intervievaţi consideră că aceste programe sunt foarte utile, peste 50% dintre ei nu au urmat un curs de formare în ultimii 3 ani. 33% nu au urmat niciodată un astfel de curs. Situaţia este şi mai pronunţată în rândul medicilor de familie şi al celor de alte specializări, unde 65% nu au participat niciodată la un program de formare în domeniul consumului problematic de alcool, deşi acelaşi procent consideră că aceste informaţii sunt foarte utile pentru practica lor medicală.

Tot în acest sens, marea majoritate a medicilor (peste 80%, indiferent de specializare) nu ştiu de existenţa unor programe de formare obligatorie sau continuă în domeniul tratamentului abuzului şi dependenţei de substanţe.

Cei mai mulţi dintre medicii psihiatri (48%) intervievaţi consideră că principala nevoie de dezvoltare în cadrul sistemului actual de tratament este instruirea personalului (urmată la scurtă distanţă de creşterea numărului de unităţi şi dotarea acestora). Atât medicii, cât şi pacienţii sunt de acord că stigmatizarea tulburărilor legate de consumul de alcool este principala barieră în calea accesării serviciilor de către cei care ar avea nevoie de acestea.

Majoritatea medicilor, pacienţilor şi persoanelor cu un consum problematic de alcool din populaţia generală care nu au apelat la servicii au recunoscut că principala bariera în calea accesării serviciilor de către persoanele cu un consum problematic de alcool este stigma, ruşinea si oprobiul social de a fi identificat ca având o problemă cu alcoolul.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cosum,
alcool,
accidente,
serviciu
/actualitate/un-sfert-din-accidentele-la-locul-de-munca-sunt-provocate-de-consumul-de-alcool-9074566
9074566
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.