Un semnal prost pentru economie: Preţul aurului sparge toate recordurile şi se pregăteşte să depăşească bariera de 2.000 de dolari

Autor: Ştefan Stan Postat la 26 iulie 2020 272 afişări

Un semnal prost pentru economie: Preţul aurului sparge toate recordurile şi se pregăteşte să depăşească bariera de 2.000 de dolari

Preţul aurul atinge o nouă valoare record şi se îndreaptă spre cea mai bună performanţă din aprilie, în condiţiile în care metalul preţios era cotat la aproximativ 2.000 de dolari uncia, adică 70,6 dolari gramul (aproximativ 295 lei), scrie Marketwatch. 

”Investitorii care se uită la aur şi argint vor avea de trecut o provocare semnificativă în următoarele două săptămâni. Dacă tensiunile dintre SUA şi China vor continua, precum şi dacă numărul de cazuri de COVID din SUA va continua să crească, atunci preţul aurul îşi va continua avântul”, a spus Chintan Karnani, analist şef la Insignia Consultants. 

El crede că orice corecţii pe preţ, în cazul în care vor exista, vor fi uşoare, şi spune că bariera de 2.000 de dolari uncia este foarte uşor de depăşit pentru aur. 

În general, aurul este considerat un activ sigur, iar preţul metalului preţios creşte odată cu tensiunile la nivel mondial sau cu presiunile din piaţă. Creşterea preţului aurului este în general un semnal negativ pentru economia mondială. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
aur,
pret

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.