Un fond de investiţii a cumpărat sediul Danone din Bucureşti pentru aproape 6 milioane de euro

Autor: Luiza Chiroiu Postat la 29 august 2014 50 afişări

O companie de investiţii din Cipru, Secure Property Development & Investment (SPDI), a încheiat un acord cu dezvoltatorul imobiliar care deţine sediul Danone din Bucureşti pentru cumpărarea clădirii EOS Business Park în schimbul a 5,85 milioane de euro.

Clădirea EOS Business Park, construită de Primavera Development din România, are o suprafaţă de 3.386 de metri pătraţi şi 90 de locuri de parcare. Totodată, proprietatea generează un venit operaţional net anual de 600.000 de euro, se arată într-un comunicat al SPDI.

Firma Primavera Development este deţinută oamenii de afaceri Daniel Adrian Tanăsoiu, Emil Tanăsoiu, care controlează împreună 62,66 din acţiuni. În acţionariat figurează şi Shortway Re, firmă înregistrată în Olanda.

Clădirea de birouri a fost închiriată companiei franceze Danone până în 2026 şi se află, de altfel, în apropierea fabricii Danone, în nord-estul Capitalei.

"Pe măsură ce strângem fonduri de la investitorii noştri, intenţionăm să cumpărăm proprietăţi similare, în perspectiva generării unui venit substanţial şi a dobândirii statutului de lider regional în sud-estul Europei", a afirmat CEO-ul SPDI, Lambros Anagnostopoulos.

EOS Business Park este a doua proprietate imobiliară pe care SPDI o cumpără în România, după ce în luna mai a preluat parcul logistic Innovations din Clinceni, care este închiriat în proporţie de 60% de către compania elveţiană Nestle.

Achiziţiile SPDI în România urmează strategia companiei, care vizează extinderea portofoliului de proprietăţi deţinute în regiunea de sud-est a Europei.

SPDI a fost înfiinţată în iunie 2005 şi a vizat, iniţial, investiţiile pe piaţa imobiliară din Ucraina. În urma recapitalizării, în 2011, compania şi-a extins activitatea la nivel regional, prin investiţii în România, Bulgaria, Serbia şi Muntenegru. De altfel, SPDI şi-a deschis un birou în Bucureşti în 2013.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SPDI,
DANONE,
ACHIZIŢIE
/actualitate/un-fond-de-investitii-a-cumparat-sediul-danone-din-bucuresti-pentru-aproape-6-milioane-de-euro-13168255
13168255
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.