Un an de la listarea UiPath pe Wall Street: cum şi de ce a pierdut primul unicorn românesc

Autor: Liviu Popescu Postat la 21 aprilie 2022 81 afişări

De la 69 de dolari în prima şedinţă de tranzacţionare de pe Wall Street, din 21 aprilie 2021, acţiunile UiPath (PATH), prima companie din România care ajunge pe cea mai puternică bursă la nivel mondial, se tranzacţionează în prezent la circa 20 de dolari pe unitate, adică un declin de 70%, scrie ZF.

Un an de la listarea UiPath pe Wall Street: cum şi de ce a pierdut primul unicorn românesc

Cu alte cuvinte, 25 de miliarde de dolari s-au evaporat din aprilie 2021 încoace din capitalizarea perlei IT-ului românesc, la o evaluare în prezent a investitorilor de 11 mld. dolari, declin pus pe seama analiştilor pe fondul ajustărilor unor aşteptări prea mari ale investitorilor şi evaluării ridicate, dar şi ca urmare a repoziţionării faţă de sectorul de tehnologie.

La preţurile curente investiţia lui Daniel Dines, cel mai mare acţionar persoană fizică, CEO şi cofondator al UiPath, prin cele 27 de milioane de acţiuni clasa A şi 82,4 milioane de acţiuni clasa B pe care le deţine, este de 2,2 mld. dolari comparativ cu 7,7 mld. dolari la debutul tranzacţionării.

„UiPath a suferit ajustări masive ale cotaţiilor în ultimul an. La început am putea vorbi despre o ajustare a unor aşteptări mult prea euforice, ulterior, însă, repoziţionarea investitorilor faţă de tehnologie şi diminuarea apetitului pentru risc au avut efecte adânci. Multiplii raportaţi la vânzări au coborât din stratosferă dar sunt încă relativ înalţi, comparativ cu o altă companie din domeniu, Blue Prism“, spune Claudiu Cazacu, consulting strategist al XTB România.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
companie,
bursă,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.