Un alt acord cu FMI? Poate da, poate nu

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 16 iunie 2013 73 afişări

România a ratat majoritatea criteriilor asumate cu FMI pentru finele anului 2012 (arierate, cheltuieli de la buget, soldul bugetului consolidat) sau pentru perioada ulterioară (privatizarea CFR Marfă, ofertele publice Romgaz şi Hidroelectrica, progresul privatizării complexului Oltenia), însă premierul Victor Ponta susţine că Guvernul poate recupera din întârzieri până la vizita de evaluare dinainte de 26 iunie, data când Fondul va decide dacă actualul acord se poate încheia sau nu cu bine.

Un alt acord cu FMI? Poate da, poate nu

Conform scrisorii de intenţie citate de Mediafax, Guvernul se angajează în principal să recupereze întârzierile în materie de arierate ale bugetului de stat şi ale autorităţilor locale (ţinta stabilită pentru dec. 2012 pentru acestea din urmă era reducerea lor la 300 mil. lei, însă bilanţul final a arătat 840 mil. lei). Guvernul se declară dispus, de asemenea, să-şi "reevalueze paşii viitori" în privinţa privatizării complexului Oltenia, de la poziţia iniţială privind vânzarea a cel mult 15% din acţiuni la posibilitatea vânzării pachetului majoritar.

Premierul Ponta a lăsat să se înţeleagă că este posibil ca un nou acord cu FMI să nu mai fie necesar, având în vedere că România a ieşit din procedura de deficit excesiv al UE, ajungând la stabilitate fiscală (deficit bugetar sub 3% din PIB). Potrivit premierului, orice nou acord cu FMI trebuie aprobat în primul rând de Comisia Europeană, astfel încât aceasta ar putea decide că România nu mai are nevoie de un alt acord. Noua poziţie a premierului contrastează cu declaraţiile anterioare pe care el sau preşedintele Traian Băsescu le-au făcut în favoarea unei viitoare continuări a relaţiei cu FMI.

Deocamdată, la solicitarea FMI, Guvernul a modificat legislaţia Autorităţii de Supraveghere Financiară, astfel încât la mai puţin de două luni de la aprobarea de către Parlament a actualei echipe de conducere, aceasta va fi înlocuită cu o alta, selectată după alte criterii. Viitorii membri vor avea obligatoriu un istoric mai mare de experienţă profesională în domeniu (cel puţin 10 ani), vor fi mai puţini (11 în loc de 17), iar numărul membrilor neexecutivi va fi redus de la 12 la 6.

În acelaşi timp, Guvernul a impus taxarea cu 85% a salariilor compensatorii pe care şi le-au atribuit membrii fostelor comisii din care s-a format ASF (CNVM, CSA şi CSSPP). În drum spre Monitorul Oficial, documentul aprobat de Guvern a ajuns să extindă impozitarea de 85% şi la toţi angajaţii din conducerea companiilor de stat sau private şi membrii în CA - gafă pe care premierul Victor Ponta a atribuit-o unor funcţionari de la SGG sau Finanţe "care se cred mai deştepţi decât Guvernul".

Urmărește Business Magazin

/actualitate/un-alt-acord-cu-fmi-poate-da-poate-nu-10973808
10973808
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.