Udrea către Ponta: Să mă pomeneşti de 12 ori în 20 de minute arată a obsesie, uşor psihanalizabilă

Postat la 14 august 2013 48 afişări

Deputatul PDL Elena Udrea comentează declaraţiile premierului Victor Ponta de marţi seară, arătând că proiectul lui Ponta pentru USL este să se lupte cu Traian Băsescu şi cu Elena Udrea, ea adăugând că faptul că a pomenit-o de 12 ori în 20 de minute arată a obsesie, "o obsesie uşor psihanalizabilă".

Udrea către Ponta: Să mă pomeneşti de 12 ori în 20 de minute arată a obsesie, uşor psihanalizabilă

 "Ponta s-a întors din Miami mai devreme cu o săptămână decât îşi propusese, motiv pentru care a fost extrem de nervos la RTv. După ce s-a readaptat la fusul orar, a dat fuga la televizor să îşi reverse supărarea pe cei care au rămas în timpul acesta acasă. În loc să explice mai întâi cum e cu CFR Marfă, cu taxele şi impozitele, cu şomajul în creştere, cu Oltchim sau cu aleşii locali incompatibili ai USL, aşa cum aşteptau toţi românii, Victor Ponta a simţit nevoia să găsească vinovaţii pentru bona filipineză cu care a plecat în concediu. Şi nu ştiu cum se face, dar eu am ieşit ţapul ispăşitor!", scrie Udrea pe Facebook.

"Păi ce vină am eu că premierul în funcţie a ales să se bronzeze la Miami? Eu l-am trimis acolo? Dimpotrivă, eu i-am recomandat Năvodari sau Delta Dunării", continuă deputatul PDL.

În opinia sa, atacurile repetate la adresa sa arată însă că "ceva l-a durut rău pe Victor Ponta". "Probabil faptul că am spus că aş fi un Preşedinte mai bun decât el, cu argumentul realizărilor fiecăruia în mandatele pe care le-am avut în Guvern. Şi el ştie că am dreptate", adaugă Udrea.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/udrea-catre-ponta-sa-ma-pomenesti-de-12-ori-in-20-de-minute-arata-a-obsesie-usor-psihanalizabila-11251962
11251962
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.